Parlamentarismul in Romania: diagnoza si propuneri de reforma

More documents

Recommendations

Info

5. România este o ţară membră a Uniunii Europene, iar modificările pe care ţara noastră le efectuează în planul funcţionării instituţiilor statului trebuie încadrate în contextul tendinţelor europene. În plan european, unicameralismul este o excepţie şi nu o regulă, acest sistem fiind în genere adoptat în câteva ţări europene cu populaţii mici. În ciuda afirmaţiilor unor partizani ai unicameralismului românesc 5 , care citează exemplul ţărilor nordice pentru a sugera că România ar trebui să adopte un sistem monocameral, acestea funcţionează într-un sistem de facto bicameral. Ţara noastră ar fi prima ţară de mărime considerabilă care ar face trecerea de la bicameralism la monocameralism. În concluzie, unicameralismul nu răspunde în mod real necesităţilor unei democraţii solide. Aplicarea sa în România ar expune vulnerabilităţile democraţiei româneşti, ar reduce rolul Parlamentului – mărind în mod nejustificat puterea Executivului – şi ar reprezenta o rupere nemotivată de tradiţia parlamentară românească şi de cea europeană. e) Relaţia cu Parlamentul European în cadrul Tratatului de la Lisabona Adoptarea tratatului de la Lisabona de către Statele Membre ale Uniunii Europene la sfârşitul anului 2009 a adus o clarificare a raporturilor dintre parlamentele naţionale şi Parlamentul European. Având în vedere faptul că există la nivelul UE, încă din Tratatul de la Maastricht (1992), principiul separării competenţelor între instituţiile europene şi cele naţionale, cunoscut sub numele de subsidiaritate, clarificarea adusă de Tratatul de la Lisabona a fost de natură să elimine eventualele suprapuneri între instituţiile respective. Relaţia dintre Parlamentul European şi parlamentele naţionale este prevăzută în protocoalele anexă A la textul Tratatului de la Lisabona. În primul rând, este reglementată funcţia de informare adresată parlamentelor naţionale. Astfel, toate iniţiativele legislative ale Parlamentului European trebuie comunicate legislativelor naţionale. Acolo unde există parlamente bicamerale, procedura trebuie aplicată în cazul fiecărei camere. Drept răspuns, parlamentele naţionale pot trimite Preşedintelui Parlamentului European opinii pe marginea proiectelor de legi europene trimise (mai ales în sensul respectării principiului subsidiarităţii), în termen de opt săptămâni de la comunicarea acestora (cu excepţia cazurilor de urgenţă, când termenul poate fi doar de 10 zile). În al doilea rând, este reglementată cooperarea interparlamentară dintre instituţiile legislative naţionale şi Parlamentul European. Astfel, este instituită o Conferinţă a Comisiilor Parlamentare pentru Afacerile Uniunii, care poate propune teme de reflecţie instituţiilor europene, mai ales în domeniul Politicii Externe şi de Securitate Comune (PESC) şi al Politicii Europene de Securitate şi Apărare (PESA). În al treilea rând, se reglementează respectarea principiului subsidiarităţii, în sensul separării competenţelor naţionale de cele europene. În acest context, sunt menţinute prevederile Tratatului de la Maastricht privind caracterul obligatoriu al legilor europene, care formează aşa numitul acquis communautaire. În cazul în care parlamentele naţionale consideră că o iniţiativă legislativă a Parlamentului European contravine în vreun fel principiului subsidiarităţii sau legislaţiei naţionale, ele îşi pot exprima dezacordul faţă de acest lucru. Fiecare parlament naţional are dreptul la două voturi (în cazul în care există două camere, câte un vot pentru fiecare cameră). Dacă există o opinie majoritară de dezacord a parlamentelor naţionale (un sfert din numărul de voturi alocate lor dacă este vizată politica în domeniul libertăţii, securităţii şi justiţiei, o treime 5 Cynthia Carmen Curt, “Modele bicamerale comparate. România: monocameralism vs. bicameralism”, Transylvanian Review of Administrative Sciences, 19/2007, pp. 21-33 14
din numărul de voturi în cazul invocării principiului subsidiarităţii, majoritate simplă în alte cazuri), este necesară revizuirea iniţiativei respective de către Parlamentul European. Astfel, Tratatul de la Lisabona reflectă dubla natură a Uniunii Europene: structură suprastatală cu instituţii şi proceduri proprii şi, concomitent, organizaţie internaţională respectând suveranitatea şi instituţiile naţionale ale fiecărui stat membru. Dacă Parlamentul European, ca reflectare a legitimităţii sale general europene, are dreptul de a iniţia şi adopta legislaţie obligatorie pentru toţi cetăţenii europeni, parlamentele naţionale au posibilitatea de a controla această activitate şi de a echilibra competenţele europene cu specificul jurisdicţiei lor naţionale. În ceea ce priveşte relaţia dintre Parlamentul României şi Parlamentul European, există relaţii pe mai multe niveluri. Astfel, formaţiunile politice reprezentate în parlamentul român au reprezentare şi sunt afiliate structurilor politice existente la nivelul Parlamentului European. Ele participă la acţiunile comune organizate de grupurile politice respective în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene. La nivelul conducerilor celor două instituţii (incluzând conducerile celor două camere ale Parlamentului României), în ultimii ani a avut loc un schimb periodic de opinii, incluzând vizite ale Preşedintelui Parlamentului European în România şi ale preşedinţilor celor două camere ale Parlamentului la Bruxelles. De asemenea, între cele două instituţii există o relaţie de cooperare şi coordonare în cadrul Uniunii Interparlamentare (UIP) în cadrul căreia Parlamentul României este membru cu drepturi depline, iar Parlamentul European este membru asociat. La nivelul Parlamentului României începând de la 1 ianuarie 2007 mai vechea Comisie Comună pentru Integrare Europeană şi-a schimbat titulatura în Comisia pentru Afaceri Europene. În condiţiile în care chiar în structurile executive ale României (Guvern, Preşedinţie) se poate constata o atitudine de pasivitate sau chiar dezinteres sistematic faţă de problemele europene, comisia parlamentară a avut o implicare marginală în procesul de construire a profilului european al statului român. Trecerea de la logica statului-candidat la cea a statuluimembru cu drepturi depline nu a fost încă realizată, astfel încât prevederile Tratatului de la Lisabona în domeniu reprezintă o oportunitate ce urmează a fi valorificată. 15
Page 1 and 2: Raport de analiză politică Parlam
Page 3 and 4: Lista tabelelor Tabel 1: Numărul d
Page 5 and 6: După forţarea abdicării domnitor
Page 7 and 8: Republicii. Biroul Executiv al CPUN
Page 9 and 10: în ansamblul sistemelor bicamerale
Page 11 and 12: Tabel 1: Numărul de parlamentari r
Page 13: pentru parlamentarii români reprez
Page 17 and 18: parlamentarii partidelor de opoziţ
Page 19 and 20: În timpul guvernării PSD, 2000-20
Page 21 and 22: ) Ordonanţele de urgenţă: între
Page 23 and 24: globală a numărului legilor adopt
Page 25 and 26: depus moţiune de cenzură de aceas
Page 27 and 28: III. CURTEA CONSTITUŢIONALĂ - UN
Page 29 and 30: Figura 3: Dinamica sesizărilor de
Page 31 and 32: Tabelul 4: Numărul sesizărilor Cu
Page 33 and 34: diferende decât toţi predecesorii
Page 35 and 36: a) Votul obligatoriu în Uniunea Eu
Page 37 and 38: candidaţii/partidele aflate pe bul
Page 39 and 40: aceste categorii ar fi afectate în
Page 41 and 42: 62 de deputaţi. Dacă se păstreaz
Page 43 and 44: Notă: *În alegerile din 2000 PSDR
Page 45 and 46: operaţiunea de votare trebuie să
Page 47 and 48: Pragul electoral a fost determinat
Page 49 and 50: i) Discrepanţe majore în magnitud
Page 51 and 52: campanie, numărul candidaţilor re
Page 53 and 54: 4. Controlul parlamentar asupra put
Page 55 and 56: RECOMANDĂRI În condiţiile existe
Page 57 and 58: introducerea unei moţiuni de cenzu
Page 59 and 60: subdimensionată. Propunem această

Parlamentarismul in Romania: diagnoza si propuneri de reforma

Create successful ePaper yourself

Delete template?

Save as template?