stiinte med 3 2011.indd - Academia de Ştiinţe a Moldovei

Ştiinţe Medicale
ANESTEZIA REGIONALĂ ÎN
OFTALMOCHIRURGIE (REVISTA
LITERATURII)
_______________________________________
Sergiu Rusu, anesteziolog-reanimatolog,
Petru Gherghelegiu, şef sectie, Mihail Borş,
dr. în medicină, conf. univ. şef secţie
Introducere: Ritmul vieţii contemporane înaintează
cerinţe înalte faţă de funcţiile vizuale, ce
determină creşterea intervenţiilor chirurgicale oftalmologice.
Aceasta necesită introducerea metodelor
performante de tratament chirurgical şi de asistenţă
anestezică, ce ar asigura reabilitarea rapidă a pacienţilor.
Anestezia ideală asigură nu numai un efect analgezic
bun, acţiune prolongată, ci şi lipsa de efecte adverse
şi schimbări funcţional-organice; de asemenea,
previne dezvoltarea inflamaţiei ca rezultat al traumei
operatorii.
Anestezia în chirurgia oftalmică are unele particularităţi
şi cerinţe:
Achinezia.
Analgezie profundă.
Hemoragie minimală.
Evitarea reflexului oculocardiac.
Controlul presiunii intraoculare.
Cunoaşterea interacţiunii medicamentelor.
Trezire fără greţuri şi tuse.
Tipurile de anestezie în oftalmochirurgie sunt:
1. Anestezie locală cu sedare.
2. Anestezie regională.
3. Anestezie generală.
Anestezia locală. În oftalmologia contemporană
anestezicele locale, ce sunt utilizate pentru anestezie
topică (cu picături) a globului ocular, ocupă un loc
important în investigaţiile de diagnostic, manipulaţiile
curative, intervenţiile microchirurgicale la globul
ocular şi în cazul utilizării laserului. În ultimii ani,
succesele chirurgiei cataractei şi glaucomului au dus
la utilizarea anesteziei topice a globului ocular ca metodă
de sine stătătoare sau în combinaţie cu sedare,
anestezie subconjunctivală, peribulbară şi intraoculară
(intracamerală).
1. Criteriile de selecţie a preparatului pentru
anestezia topică. Criteriul de bază pentru elecţia preparatului
de anestezie topică este toxicitatea epitelială
inferioară. Utilizarea dicainei 0,5% şi 1% nu este
indicată din cauza afectării marcate a epiteliului, descuamarea
rapidă în timpul intervenţiei şi dezvoltarea
frecventă a stărilor distrofice postoperatorii, deşi acest
preparat asigură o anestezie stabilă. Preparatele cele
mai acceptate pentru acest scop sunt leocaina 0,3%,
lidocaina 2% şi 0,5% proparacain.
179
Diverse domenii ale oftalmologiei au cerinţe diferite
faţă de anestezicele locale. Pentru intervenţii chirurgicale
şi cu laser sunt necesare preparate cu concentraţii
mai înalte, ce asigură o anestezie mai prolongată
şi mai profundă a ţesuturilor globului ocular. La
optometrie, pentru diminuarea durerii post-manipulaţii
refracţionare sunt suficiente concentraţii minime
de anestezic, ce nu au efect toxic asupra epiteliului
cornean şi acţionează superficial. Actualmente cele
mai răspândite sunt: dicaină (tetracaină, ametocaină)
0,25%-1%, oftacaină 0,4%, proparacaină (alcaină)
0,5%, oxibuprocaină 0,4%, lidocaină 2-4%, bupivacaină
0,5%-0,75%, leocaină 0,3%, trimecaină 3-5%.
2. Sedarea necesită atenţie maximă. Supradozarea
sedării poate uşor trece pacientul în stare necontrolată
cu afectarea căilor respiratorii. Sedarea nu poate fi
utilizată ca alternativa anesteziei generale la bolnavul
cu stomacul plin. Dacă în timpul intervenţiei cu
anestezie regională la pacient apare durerea, el necesită
analgezie, nu sedare. Chirurgul poate suplimenta
blocul, utilizând anestezicul local, sau e posibilă administrarea
dozelor mici de analgezice intravenos.
În caz de utilizare a sedării, sunt preferate doze
mici de midazolam. Diazepamul în doze mici este de
asemenea bine-venit. E posibilă administrarea dozelor
mici de propofol 10 mg, îndeosebi cu scop de pregătire
a blocului regional. Unii anestezişti utilizează
doze mici de alfentanil şi fentanil. Punctul-cheie al
sedării eficiente este contactul verbal adecvat.
Este foarte importantă aranjarea cearşafurilor
chirurgicale. Unii pacienţi au accese de claustrofobie
când sunt acoperiţi pe faţă. Pentru îmbunătăţirea aeraţiei
este utilizat arcul pentru cearşafuri.
Anestezia regională. Pentru efectuarea cu succes
a blocului regional în oftalmochirurgie, este necesară
cunoaşterea anatomiei orbitei şi a conţinutului ei.
Anatomia. Orbita are forma piramidei cu baza pe
partea frontală a craniului şi apexul în direcţia mediană
posterioară. Apexul are un orificiu care cuprinde
nervul optic şi vasele adiacente. Mai sunt fisurele infra-
şi supraorbitală, prin care trec, de asemenea, vase
şi nervi.
Adâncimea orbitei, măsurată de la suprafaţa posterioară
a globului ocular până la apex, este de aproximativ
25 mm (12-35 mm). Dimensiunea longitudinală
a globului ocular este distanţa de la suprafaţa
corneei până la retină, care este frecvent măsurată
până la operaţie. Lungimea de 26 mm şi mai mult
ne vorbeşte despre un glob alungit. În acest caz este
nevoie de o atenţie maximă în efectuarea blocului regional,
fiindcă există riscul de perforaţie a globului.
Unghiul dintre pereţii laterali ai ambelor orbite este
de aprox. 90 de grade (unghiul dintre peretele lateral
şi cel median este de 45 grade). Pereţii mediani sunt
aproape paraleli.