stiinte med 3 2011.indd - Academia de Ştiinţe a Moldovei

Ştiinţe Medicale
ţesuturi, în aceste condiţii, conform ipotezei emise de
Kramer et. al. (2009), substanţa P poate iniţia o cascadă
de reacţii inflamatorii oxidative, cu impact destructiv.
Ca urmare, survin cardiomiopatia, disfuncţia
cardiacă, intoleranţa miocardului la factorii stresanţi
suplimentari. Astfel, deficitul de magneziu scade rezistenţa
miocardului la ischemie/reperfuzie, marcată
prin afectări oxidative şi pierderi enzimatice, fiind ulterior
un substrat pentru insuficienţa cardiacă.
Concentraţia sporită a Mg 2+ extracelular are un
efect cert protectiv după reperfuzia miocardului
ischemizat atât la om [9], cât şi pe modele experimentale
[10]. Cercetările anterioare, efectuate de
colectivul nostru, au determinat concentraţia optimă
a magneziului în cardioplegie ca fiind în mărime de
2,5 mmol/l, deoarece numai la această concentraţie
se observă eliberarea maximală a calciului în sinusul
coronarian.
Pe lângă stresul oxidativ, supraîncărcarea cu Ca 2+
este factorul principal care provoacă lezarea ţesuturilor
în sindromul ischemic /reperfuzie a inimii [11,
12]. Supraîncărcarea cu Ca 2+ , la fel ca scăderea potenţialului
membranelor mitocondriale, poate mări
permeabilitatea mitocondriilor, care este un pas intermediar
spre apoptoză şi necroză [12].
Efectele benefice ale dozelor mari de Mg 2+ în soluţiile
cardioplegice sunt asociate cu reducerea Ca 2+
liber din celulă şi inhibarea permeabilităţii membranelor
mitocondriale prin blocarea fixării Ca 2+ pe
membrane [13, 14]. Prin studiul nostru, în care perioada
de ischemie era în medie de 25 min., în funcţie
de tehnica chirurgicală aplicată, putem confirma că
metoda cardioplegiei pe bază de sânge cald cu adaos
de Mg++, pe tot parcursul reperfuziei, este destul de
eficientă, prevenind declanşarea masivă a markerilor
enzimatici şi asigurând o bună funcţionare a miocardului
supus intervenţiei chirurgicale.
Concluzii. Cardioplegia intermitentă caldă sangvină,
suplimentată în permanenţă cu Mg ++ , asigură
protecţia miocardului pe o perioadă de 25 de minute
de ischemie şi are un efect pozitiv asupra unor parametri
clinici şi biochimici în perioada imediat postoperatorie.
Ea devine o metodă alternativă destul de fiziologică,
care trebuie studiată mai detaliat, în funcţie
de tipul şi durata intervenţiei chirurgicale la inimă, cu
suport de circulaţie extracorporală.
Bibliografie selectivă
1. Fan Y., Zhang A., Xiao Y., Hetzer R. Warm versus
cold cardioplegia for heart surgery: a meta-analysis. Europ.
J. Card. Thorac. Surg., 2010, 37, p. 912-919.
2. Braathen B., Tonnesen Th. Thorac. Cardiovasc.
Surg., 2010, 139, p. 874-880.
3. Jacob S., Kallicourdis A., Sellke F., Dunning V. Is
71
blood cardioplegia superior to crystalloid cardioplegia?
Interact. Cardiovasc. Thorac. Surg., 2008, 7, p. 491-498.
4. Bortnov A. Cardioplegia combinată cristaloidsangvină
în operaţiile cu circulaţie extracorporală. Autoreferat
dis. d.m., Chişinău, 1995, 16 p.
5. Mentzer R., Tahania M., Lesley R. Cohn Lh, ed.
New Iork: McGrdw – Hill. 2008, p. 443-464.
6. Birdi I., Giani D., A.J. Bryan. Biochemical markes
of Myocardial Injury During Cardiac Operations.
7. Casalino et all. J.Card Surg., 2008, 23, p. 444-449.
8. Minatoya K., Okabazashi H., Shimada I. et al. Ann.
Thorac. Surg., 2000, 69, p. 74-76.
9. Gyamlani G., Parikh G., Kulkarni A.G. Am. Heart
J., 2000, 139, p. 703-706.
10. Sharikabad M., Qstbye K., Brqrs O. Am. J. Rhysiol
Heart Circ Rhisiol., 2001, 281, H2115–H2123.
11. Tani M., Neely J. R. Circ. Res., 1989, 65, p. 1045–
1056.
12. Kyocmer G., Dallapozta B., Resche–Rigon M.,
Ann. Rev. Rhysiol., 1998, 60, p. 619–642.
13. Kowaltowscki A.J., Naia–da–Silva E.S., Castihlo
R.F., Vercesi A.F. Arch Biochem. Biophys, 1998, V. 259,
p. 77–81.
14. Lichtenstein S.V., Ashe K.A., Dalati H., et. al.
Warm Heatz Surgery. J. Thorac. Cardiovasc. Surg., 1991,
V. 101, p. 269–274.
Rezumat
Studiul urmăreşte evaluarea eficacităţii cardioplegiei
intermitente sangvine calde, suplimentate cu Mg++ pentru
o protecţie mai durabilă şi adecvată a miocardului în
timpul stopului cardiac. A inclus două grupuri de pacienţi:
I – cu utilizarea cardioplegiei intermitente reci cristaloidsangvine
(8-10 o C) şi grupul II, – la care temperatura a fost
menţinută la 35,5±1,1°C, cu aplicarea cardioplegiei calde
sangvine în conformitate cu protocolul Calafiore (1995) şi
Casalino. (2008), ulterior modificat de noi prin adăugarea
de sulfat de magneziu la toate porţiile de cardioplegie şi
extinderea perioadei de ischemie până la 25 de minute.
Eficacitatea protecţiei miocardice a fost evaluată în baza
parametrilor clinici, funcţionali, enzimatici şi morfologici.
Miocardul a suferit mai puţin din cauza ischemiei în grupul
II, fapt confirmat şi prin diferenţele semnificative ale CK
NAC şi CK-MB (P