Nr. 36-37 - Pro Didactica

EX CATHEDRAºtie pãrerea profesorului pentru a afla ce valoare au opþiuneaºi decizia lor, cine sînt ºi ce înseamnã pentru lumea în caretrãiesc. Izvorul iniþiativelor ºi al angajãrilor nu se aflã în ei,ci vine de la cineva din afarã (de care depind sau ajung sãdepindã); în particular, el vine de la acest înverºunat„educator”, cu setea de a(-ºi) crea (ºi de a avea) fideli, supuºi,oameni care nu ºtiu decît sã execute, care nu comenteazã;ºi toate în schimbul bunãvoinþei ºi sprijinului acestuia.Cum se vede, nu putem exclude dintre educatori, îngeneral, ºi dintre educatorii de talent, în special,educatorii egoiºti, dominatori, severi, concilianþi doarcînd satisfacerea intereselor lor este în siguranþã. Sînteducatorii care au fãcut din dominaþie un scop în sine ºio artã subtilã de a-i folosi pe alþii. În prezenþa lor, elevii/discipolii sînt prinºi ca într-o vrajã, plãcut învãluiþi ºicopleºiþi, gata sã rãspundã la cerinþele profesorului lor.Prin urmare, a fi educator este, poate, cea mai potrivitãprofesie – folositã pervers – pentru a forma oameni lapicioarele noastre, supuºi de bunãvoie. Este meºteºugulprin care îi putem reduce (venind chiar în întîmpinareanoastrã) la niºte simple pãpuºi inteligente, la niºte entitãþidocile, în numele admiraþiei, carismei „mentorului” lor,asiguraþi cã acesta le supravegheazã viaþa, cã le apãrã,susþine sau satisface interesele, cã nu-i lasã sã greºeascãsau sã se expunã eºecului. În cazul acestui tip deeducator poate fi vorba de o extraordinarã capacitate dea-i folosi pe cei pe care îi educã, de a-i educa (ºi forma)pentru el, în a-l susþine ºi sluji pe el, mimînd ataºamentulfaþã de ei (atît cît nu-i afecteazã propriile proiecte ºimotivaþii personale). Este un mod de a-ºi satisface stareade nesiguranþã ºi nevoia de putere, de a-ºi asiguraprosperitatea punîndu-i pe ceilalþi în slujba lui.„Educatorul” dominator ºi egoist, dar inteligent ºiseducãtor, ºtie cã dependenþa elevului se prelungeºte –în cele mai frecvente cazuri – în recunoºtinþa lui. El ºtieºi poate sã creeze/dezvolte un sistem de recunoºtinþe dinpartea elevilor/discipolilor, pe care, dupã aceea, îl vavalorifica ºi manipula foarte abil printr-un sistem de relaþii.Educatorul ºtie cum sã se serveascã de recunoºtinþaelevului sãu. El, elevul, este fãcut sã simtã, sã-ºiaminteascã/reaminteascã cã este dator – ori de cîte ori ise cere – „sã se revanºeze”, conform principiuluipsihologic al reciprocitãþii (în detaliu ºi cu rafinamentanalizat de R.B. Cialdini) faþã de profesorul sãu. ªi atunci,în numele „fireºtii” revanºe, elevul nu poate rãmîneindiferent cînd profesorul îi cere o favoare.Prin urmare, un anumit fel de profesor poate acþionacu gîndul la posibila ºi „legitima” revanºã a elevilor lui(ºi/sau a pãrinþilor acestora) în momentul în care o anumitãîmprejurare o cere. În aºa fel, el nu se va ocupa în moddeosebit de creºterea ºi formarea elevilor (care devinmijlocul), ci de creºterea (cantitativã ºi calitativã) a„imperiului” relaþiilor sale (care devine scopul ultim alactivitãþii sale). 1Pe scurt, ne aflãm înãuntrul unei concepþii referitoarela relaþiile umane vãzute ca tãrîm al recompenselor; esteviziunea oamenilor care creeazã dependenþa pentru a firecompensaþi ºi care recompenseazã pretinzînd ulterioareºi „justificate” recompense.Dar educaþia nu se face cu gîndul – în primul rînd – larecompense. Esenþa educaþiei nu constã în recompense.Iar profesorul care – autoadulîndu-se – dispreþuieºte, nupoate duce la împlinire actul educativ. Elevii sîntimportanþi prin ei înºiºi, iar nu pentru a-l servi pe profesoruldispreþuitor, în ambiþiile ºi visele sale (de putere). Cel carenu dã decît pentru a i se da, care nu dã decît la schimb ºiniciodatã pentru a ieºi în pierdere, care nu dã nimic gratuit(decît ceea ce nu-l intereseazã, dar de care – cine ºtie! –ar putea profita ulterior), cel care nu este mãrinimos nupoate face pe deplin educaþie.Nu poate reuºi decît profesorul care iubeºte.Acolo unde existã iubirea adevãratã, solidã, vie, nuexistã teamã ºi dispreþ. „Iubirea realã oferã libertate,deoarece este o expresie nu a necesitãþii, ci a dãruirii”,scrie A. Nuþã (2004, p. 69). Iubirea este profundul fiinþeinoastre ºi se manifestã într-un singur caz: atunci cînd noiînºine am înflorit (A. Nuþã, 2004). Ea nu apare ºi nu existãîn orice condiþii. În orice suflet „iubirea adevãratã – scrieautorul „Ghidului iluminãrii pentru leneºi” – existã încondiþii de abundenþã” (2004, p. 67). În noi existã atît demultã dragoste, încît este vital sã o împãrtãºim cu cineva.Nu punem nici o condiþie – deci nu o legãm de pedepsesau de recompense, deoarece nu avem nevoie de nici ocondiþie. Ea este ca ºi cum am fi un izvor. Tot ce putemface este sã curgem. Iar apa noastrã îºi va croi singurãmalurile în sufletele celor cãrora ne dãruim, cu deosebireîn sufletele copiilor ºi ale elevilor noºtri (A. Nuþã, 2004,p. 67). Pe scurt, educatorul este pentru a se dãrui ºi nupentru a profita; elevii nu sînt mijloacele, ci scopul tuturorinvestiþiilor noastre sufleteºti.REERINÞE BIBLIOGRAICE:1. Cialdini, R.B., Psihologia persuasiunii, BusinessTech International Press, Bucureºti, 2004.2. Nuþã, A., Ghidul iluminãrii pentru leneºi, EdituraSPER, Bucureºti, 2004.3. Rosenberg, M.B., Comunicarea nonviolentã – unlimbaj al vieþii, Elena rancisc Publishing House,Bucureºti, 2005.4. Ruºti, D., Mesajul subliminal în comunicareaactualã, Editura Tritonic, Bucureºti, 2005.5. reire, P., Pedagogy of the Oppresed, în http://www.marxists.org/subject/education/freire/pedagogy.1Nu mai vorbim de faptul cã elevii înºiºi (ºi/sau pãrinþii lor) vor sã se bucure cît mai mult de favorurile, avantajele, influenþaºi puterea profesorului lor, sã îi intre în graþii pentru a-ºi atinge sau proteja interesele proprii.18PROESORUL, RECOMPENSELE ªI RELAÞIILE PERSONALE