Nr. 36-37 - Pro Didactica

DOCENDO DISCIMUSrelaþionare ºi cooperare. Realizarea acestora implicã:– participarea la dezbateri, negocieri, rezolvãri deprobleme în grup;– acceptarea ºi îndeplinirea unor sarcini sau responsabilitãþicu rezonanþã socialã;– exersarea unor roluri în cadrul activitãþilor de grup;– participarea la stabilirea scopurilor ºi regulilorgrupului;– identificarea situaþiilor care reclamã acþiune;– luarea de decizii privind acþiunile pertinente diferitelorsituaþii;– influenþarea persoanelor ºi instituþiilor în scopulsoluþionãrii unor probleme sociale;– analizarea ºi aprecierea propriului comportamentîn grup;– analizarea ºi aprecierea relaþiilor interpersonaledintre membrii grupului;– identificarea unor soluþii pentru situaþii conflictuale;– respectarea personalitãþii celorlalþi, legalitãþii,ordinii sociale, drepturilor ºi libertãþilor cetãþeneºti.Aceste abilitãþi au un impact deosebit în plancognitiv, afectiv-atitudinal ºi comportamental, ceea ceeste foarte important pentru societate.De regulã, realizînd o activitate, membrii unui grup seîncadreazã în una dintre urmãtoarele tendinþe:a) atmosfera de cooperare (cînd pãrþile implicate îºivãd scopurile congruente ori acestea coincid);b) atmosfera de competiþie (cînd pãrþile implicate îºivãd scopurile ca fiind contradictorii).Membrii grupului lucreazã împreunã pentru a atingeobiectivele fixate, scopul fiecãruia dintre ei fiind compatibilori complementar cu scopurile celorlalþi. În cazulcompetiþiei, aºa cum subliniazã Morton Deutsch, membriigrupului cred cã pot sã-ºi atingã scopurile doar dacã alþimembri eºueazã în acest efort.Unii cercetãtori considerã colaborarea ºi competiþiavalori ale eficienþei grupului. Alfie Kohn, spre exemplu,susþine cã ,,atunci cînd un grup încearcã sã gãseascãsoluþii la o problemã, reuºeºte s-o facã mai bine dacã ceimai buni membri ai sãi lucreazã singuri”. Studiindfenomenul dat, M. Deutsch ºi R. M. Krauss au fãcuturmãtoarea deducþie:• coexistenþa cooperativã oferã mai multã siguranþãpartenerilor decît cea competitivã;• comportamentul competitiv se bazeazã peanumite „recompense”: materiale, de status îngrupul respectiv, de imagine de sine etc.;• cooperarea este favorabilã atît în interiorul grupuluiºcolar (clasã) cît ºi ca formã de comportamentîntre grupuri.Diverse aspecte ale cooperãrii ºi competiþiei dintregrupuri au fost studiate din perspectiva influenþei lorasupra performanþelor în procesul de învãþare. S-aconstatat cã realizarea unei sarcini este stimulatã mai multde cooperare decît de competiþie. Brown ºi Wade (1987)au comparat situaþii de cooperare în care rolurile diferã ºisînt bine definite cu situaþii în care rolurile sînt similaresau nedeterminate, stabilind cã mai favorabile pentruproducþia cognitivã sînt cele din urmã.În ºcoala tradiþionalã competiþia se cultivã atît directcît ºi indirect. Spre exemplu, la o întrebare a profesoruluiridicã mîna mai mulþi elevi, însã este întrebat numai unul,doar lui oferindu-i-se notã, deºi ºi alþii cunosc rãspunsulcorect. Mai mult, unii elevi îºi doresc ca cel ce rãspundesã greºeascã pentru a avea ocazia sã fie întrebaþi ei ºi sãprimeascã recompensa (notã, laudã, premiu). O astfel deviziune asupra procesului de învãþãmînt genereazã uncadru propice formãrii unei atitudini concurenþiale. Deaceea considerãm cã o activitate de echipã care permite,pe de o parte, implicarea tuturor elevilor ºi, pe de alta,oferirea unui feedback pozitiv celor ce-ºi îndeplinescmisiunea reprezintã o perspectivã optimistã.Ideal ar fi sã se utilizeze corect ºi optim cooperareadar ºi competiþia. Deutsch ºi Slavin relevã elementelepractice ale unui asemenea echilibru, ultimul propunîndo sumã de strategii pentru a spori eficienþa ºi învãþareaºcolarã. În lucrarea „Concursul jocurilor de echipã” autoriisusþin urmãtoarele: coechipierii încearcã sã dezvoltepotenþialul fiecãruia, deoarece grupul nu va cîºtiga dacãmãcar unul dintre membri va fi nepregãtit.Sugestive sînt rezultatele studiilor lui Neweth ºiWatchler (1983), Doise ºi Mugng (1981) sau cele ale luiBrown ºi Wade (1987): cooperarea nu înseamnãuniformizarea conduitelor, ci crearea unui spaþiu socialfinalizat de o sarcinã care le cere participanþilor sãstabileascã o interdependenþã funcþionalã.Pedagogia contemporanã plaseazã în centrul atenþieipersonalitatea care tinde spre manifestarea maximalã acapacitãþii sale, orientatã spre asimilarea noii experienþe,capabilã a alege conºtient ºi responsabil. Dintretehnologiile ce realizeazã acest obiectiv, învãþareacooperantã este cea mai eficientã.Ideea instruirii în grup a apãrut în anii 20 ai sec. XX,dar elaborarea tehnologiei învãþãrii cooperante în grupurimici a început în anii 70. Instruirea cooperantã esteelementul esenþial al abordãrii pragmatice a învãþãmîntuluiîn filozofia lui J. Dewey; studii valoroase au fost lansate44AVANTAJELE ÎNVÃÞÃRII PRIN COLABORARE ªI COOPERARE