Bazele Teoretice ale Tratamentelor Termice

132 BAZELE TEORETICE ALE TRATAMENTELOR TERMICE
Fig. 5.4. Aşezarea atomului de
carbon în golul octaedric
mult proprietăţile mecanice ale feritei.
trebui să deplaseze pe toţi cei patru
atomi care-i înconjoară şi astfel
tensionarea ar fi mult mai puternică.
În afară de carbon, ferita mai
poate dizolva şi alte elemente de
aliere cum sunt: N, Mn, Si, P, Cr, V,
Mo, etc., în acest caz constituentul se
numeşte ferită aliată. Ferita aliată are
proprietăţi diferite în funcţie de
natura şi cantitatea elementului (sau
elementelor) de aliere. Cu cât
deformarea reţelei este mai intensă,
cu atât duritatea este mai mare.
Compresiunea reţelei provoacă o
durificare mai mare decât întinderea.
Elementele de aliere influenţează
proprietăţile mecanice ale feritei în
ordinea următoare: Cr – W – Mo – Ni
– Mn – Si. Siliciul modifică cel mai
Tabelul 5.1 Caracteristicile mecanice ale constituenţilor structurali din
diagrama Fe-C [6]
Proprietatea Simbol U.M. Fier Ferită Perlită Cementită
pur
Duritate HB daN/mm 2 70 80 180 cca. 800
Rezistenţă R m daN/mm 2 2530 30 80 -
Limită de R 0,2 daN/mm 2 12 15 38 -
curgere
Alungirea A % 50 40 12 -
Gâtuirea Z % 75 70 15 -
Rezilienţa KCU daJ/cm 2 25 20 36 -
În figura 5.5 se arată influenţa elementelor de aliere asupra unor
proprietăţi ale feritei. După cum se observă în această figură elementele de
aliere măresc rezistenţa la rupere (fig.5.5 a)) fără să modifice sensibil
alungirea ( fig.5.5 b)) cu excepţia Mn şi Si când conţinutul lor depăşeşte 2,5
– 3,0%. Rezistenţa la rupere este mărită cel mai mult de Mn, Si, şi Ni. Dacă
conţinutul în elemente de aliere depăşeşte 1 – 2% are loc o scădere bruscă a