Bazele Teoretice ale Tratamentelor Termice

Capitolul 13
PATENTAREA SÂRMELOR
13.1 Etapele desfăşurării procesului de patentare
Patentarea reprezintă tratamentul termic aplicat sârmelor din oţel cu
conţinut mediu şi ridicat de carbon, care constă dintr-o încălzire la o
temperatură superioară intervalului de transformare, urmată de o răcire la o
temperatură sub Ac 1 , cu transformare izotermă, într-un mediu corespunzător
pentru obţinerea structurii sorbitice sau sorbito - perlitice.
Structurile de la care se porneşte la patentare pot fi structuri ferito -
perlitice mai mult sau mai puţin grosolane, rezultate în urma răcirii sârmelor
laminate la cald, fie structuri de deformare la rece cu cristalele puternic
alungite pe direcţia principală de deformare, rezultate în urma tragerii sau
trefilării sârmelor până aproape de limita capacităţii lor de deformare la
rece.
Oţelurile care se pretează la patentare sunt oţelurile carbon, cu
conţinut de carbon peste 0,35...0,4%. Trebuie avute în vedere următoarele
două aspecte:
- un conţinut scăzut de carbon duce la formarea separărilor de ferită
proeutectoidă, care înrăutăţeşte proprietăţile structurii de patentare;
- un conţinut ridicat de carbon duce la formarea a structurii în şiruri.
Din acest punct de vedere cel mai indicat oţel este cel eutectoid (
0,77 % C ).
În ceea ce priveşte oţelurile aliate, patentarea acestora nu se
obişnuieşte în practică, deoarece efectul patentării este limitat.
Scopul patentării este îmbunătăţirea trefilabilităţii şi a proprietăţilor
mecanice ale sârmelor, putându-se face preliminar şi / sau intermediar
trefilării.
În funcţie de dimensiunea sârmei, patentarea se realizează conform
uneia din următoarele variante tehnologice:
- continuu, când operaţiile de încălzire şi răcire ale produsului
derulat se fac în flux continuu. Este destinată patentării sârmelor cu