Bazele Teoretice ale Tratamentelor Termice

PROPRIETĂŢILE CONSTITUENŢILOR STRUCTURALI REZULTAŢI ÎN URMA… 133
rezilienţei (fig.5.5 c)). Excepţie face Ni care duce la mărirea rezilienţei, ceea
ce explică ductilitatea mare a oţelurilor cu Ni.
Fig. 5.5. Influenţa elementelor de aliere asupra proprietăţilor feritei [6]
Proprietăţile feritei depind de mărimea grăuntelui. Cu cât grăuntele
este mai mare cu atât scade duritatea, rezistenţa şi rezilienţa şi cresc
proprietăţile plastice (alungirea şi gâtuirea). Viteza de răcire, de asemenea,
modifică proprietăţile feritei. După o încălzire la 650 – 900 0 C şi răcire lentă
proprietăţile feritei nu se modifică. Răcirea rapidă de la 900°C provoacă o
mărire a durităţii cu 15 – 20 HB, în timpul menţinerii are loc şi o durificare,
astfel că duritatea creşte şi mai mult.
După domeniul şi condiţiile în care se produce separarea, ferita poate
fi ori ferită eutectoidă (perlitică) ori ferită hipoeutectoidă (liberă sau
proeutectoidă).
Ferita eutectoidă sau ferita perlitică se separă din austenita de
concentraţie eutectoidă (0,77 %C) la temperatura constantă de 727 0 C în
condiţii de echilibru.
Ferita hipoeutectoidă sau ferita liberă se separă din austenita cu mai
puţin de 0,77% C în intervalul de transformare cuprins între liniile GOS şi
GPS din diagrama Fe-C, deci precede transformarea eutectoidă.
După aspectul microscopic, ferita poate fi: poliedrică, în formă de
reţea, lamelară, globulară ori aciculară.
Ferita poliedrică apare, ca ferită hipoeutectoidă, în oţeluri cu
conţinut scăzut de carbon ( sub 0,4 %C ), la răcirea lentă. La microscop se
prezintă sub formă poligonală având o cantitate variabilă de perlită situată
intercristalin.