Bazele Teoretice ale Tratamentelor Termice

Timpul, s
306 BAZELE TEORETICE ALE TRATAMENTELOR TERMICE
să se ţină seama de căldura latentă a acesteia, degajată la transformarea
sorbitică.
Temperatura optimă de patentare este cuprinsă între 420 şi 590 0 C,
cu condiţia ca structura rezultată să fie dominant sorbitică. Acest obiectiv se
realizează numai dacă răcirea sârmei până la temperatura mediului de răcire
este făcută în perioada de incubaţie, iar durata de menţinere în baie să fie
suficientă pentru ca transformarea sorbitică să fie completă.
La alegerea temperaturii de patentare trebuie să se ţină cont de
următoarele aspecte:
- temperatura de patentare să fie cu atât mai mare cu cât conţinutul în
carbon al oţelului este mai mare şi diametrul sârmei este mai mic;
- cu cât temperatura de austenitizare este mai mare, cu atât cea de
patentare trebuie să fie mai mică.
Rezistenţa la rupere depinde de temperatura de patentare, în
intervalul de temperaturi 420...590 0 C valoarea maximă obţinându-se în
jurul valorii de 535 0 C, în imediata apropiere a temperaturii corespunzătoare
cotului perlitic.
Temperatura de patentare depinde, în principal, de calitatea oţelului
şi de dimensiunea sârmei.
13.6 Durata de patentare
Durata de patentare necesară pentru transformarea izotermă a
oţelurilor carbon se prezintă în figura de mai jos.
30
25
20
15
10
5
0
0.45 0.6 0.9 1.2
Conţinutul în carbon, %
550 C
500 C
450 C
Fig. 13. 4 Variaţia timpului de
patentare în funcţie de
conţinutul în carbon
şi temperatură
Astfel, la încălzirea la temperaturi înalte (care conduc la creşterea
granulaţiei), durata de transformare creşte cu 10...25 %, dacă patentarea se