Bazele Teoretice ale Tratamentelor Termice

PROPRIETĂŢILE CONSTITUENŢILOR STRUCTURALI REZULTAŢI ÎN URMA… 143
5. 6 Martensita
Martensita este o soluţie solidă de carbon în fierul , suprasaturată şi
metastabilă. Denumirea de martensită provine de la numele ing. ADOLF
MARTENS ( 1850 – 1914 ).
Principala caracteristică a martensitei oţelurilor este duritatea sa
ridicată , care depinde practic numai de conţinutul în carbon, influenţa
carbonului fiind mult mai accentuată decât în structurile de echilibru. O
martensită cu 0,4 %C are o duritate de ordinul a 60 HRC (cca. 700HV) aşa
cum se poate vedea în figura 5.10 .
Fig. 5.10 Variaţia durităţii aliajelor
Fe-C în fincţie de conţinutul
în carbon [2]
Principalele cauze ale durităţii ridicate a martensitei sunt:
- tensionarea reţelei cristaline ca urmare a suprasaturării cu carbon
a soluţiei solide (ferita);
- creşterea densităţii de dislocaţii;
- formarea de aglomerări de carbon la dislocaţii
- precipitarea de particule disperse de carburi din soluţia solidă .
În schimb, martensita are o tenacitate foarte scăzută, fiind fragilă ( o
rezilienţă foarte scăzută ).
Duritatea martensitei poate atinge valori maxime de 65…66 HRC.
Rezistenţa mecanică mare şi plasticitatea redusă, ce caracterizează
martensita sunt rezultatul complexităţii structurii acesteia, o soluţie solidă
suprasaturată cu carbon interstiţial şi reţea tetragonală formată prin procese
de alunecare ce dau naştere unei mari densităţi de dislocaţii şi macle interne.