Bazele Teoretice ale Tratamentelor Termice

OBIECTUL ŞI IMPORTANŢA TRATAMENTELOR TERMICE 21
sunt importante când soluţiile solide sunt suprasaturate, în afară de
echilibru. Prin tratamentul termic de călire ( atât călirea de punere în soluţie,
cu unele excepţii, cât şi călirea martensitică ) se aduc soluţiile solide în afară
de echilibru şi prin aceasta se obţine o creştere a rezistenţei. De exemplu,
prin călirea oţelului se asigură: creşterea accentuată a densităţii de
dislocaţii, subdivizarea ultrafină a grăunţilor de martensită în macle,
mărunţirea granulaţiei fazei iniţiale prin răcire şi producerea unor
importante deformaţii elastice datorate trecerii de la sistemul de cristalizare
cubic la cel tetragonal. Toate acestea, prin interacţiunea cu dislocaţiile,
produc durificarea. Astfel că prin călire se realizează cele mai importante
creşteri de duritate şi rezistenţă.
Tratamentele termice duc şi la crearea unor anumite tensiuni interne
în structurile superficiale care contribuie la mărirea rezistenţei la oboseală.
Privitor la tratamentele termice s-a emis „paradoxul energetic”: deşi
sunt mari consumatoare de energie, ele conduc în final la economii de
energie. Acest lucru se explică prin aceea că aplicarea tratamentelor termice
face să crească durabilitatea pieselor şi ca urmare se consumă energie mai
puţină cu obţinerea pieselor.
În ceea ce privesc tehnologiile de tratament termic şi cele de
ingineria suprafeţelor, poate fi emis şi „paradoxul ecologic” în sensul că ele
contribuie la poluarea mediului, dar ţinând seama de consecinţele pozitive
privind reducerea consumurilor de materiale şi energie, în final ele
contribuie la reducerea poluării mediului.
BIBLIOGRAFIE
1. LACHTINE, I., Metalographie et traitements thermiques des
metaux, quatrieme edition, Edition MIR- Moscou, 1986.
2. VERMEŞAN, G., Principiile de bază ale tratamentelor termice, curs
1973, Institutul Politehnic Cluj –Napoca.