Bazele Teoretice ale Tratamentelor Termice

CĂLIREA 227
aplicată la majoritatea oţelurilor călibile, ducând la ameliorarea
proprietăţilor materialelor tratate.
Tratamentul la temperaturi sub 0 0 C este raţional să fie aplicat la
oţeluri carbon care conţin peste 0,6 % C, pentru oţelurile aliate conţinutul de
carbon este mai mic; adică la oţeluri la care punctul M S se află sub 0 0 C.
După tratamentul sub 0 0 C se aplică întotdeauna o revenire pentru a
asigura reducerea tensiunilor şi a obţine o martensită de revenire.
Temperatura de răcire sub 0 0 C este determinată de poziţia punctului
M F , răcirea la temperaturi sub M F nu măreşte cantitatea de martensită şi de
aceea unele lucrări de specialitate nu recomandă răcirea la temperaturi sub
M F . În ultimii ani se aplică, însă, tratamente la temperaturi foarte scăzute
(- 196 - 200 0 C) aşa numitele tratamente criogenice prin care s-au obţinut
unele proprietăţi deosebite.
11. 4 Călibilitatea
Călibilitatea este o caracteristică tehnologică a materialului şi
cuprinde două aspecte:
- adâncimea de pătrundere a călirii;
- duritatea maximă a structurii de călire alcătuită numai din
martensită.
Duritatea maximă care se poate obţine după călire, numită în
literatură şi capacitatea de călire, depinde în primul rând de conţinutul de
carbon (vezi fig. 11.2) şi mai ales de cantitatea de carbon pusă realmente în
soluţie la austenitizare şi reţinută în martensită în cursul răcirii. Elementele
de aliere intervin foarte puţin în modificarea durităţii maxime după călire.
Ele influenţează asupra acestei durităţi maxime în toate cazurile când au
tendinţa de a forma carburi (Cr, W, V, Mo, etc.) mai dure decât cementita
oţelurilor hipereutectoide.
Adâncimea de pătrundere a călirii corespunde grosimii stratului călit,
măsurată de la suprafaţa piesei spre miez până la o anumită valoare a
durităţii. La oţelurile de scule se consideră ca zonă călită, zona martensitică
( cu o anumită cantitate de austenită reziduală ). În cazul oţelurilor de
îmbunătăţire adâncimea de pătrundere se consideră până la duritatea zonei
semimartensitice, adică formată din 50 % martensită şi 50 % troostită
(fig.11.9).
Adâncimea de călire corespunzătoare structurii martensitice sau
semimartensitice este determinată de viteza medie reală de răcire (v mr ) şi de