Sisteme administrative europene comparate - Centrul de Studii ...

Astfel, în statele federale puterea de decizie s-a transferat în seama organelor
locale. Pe de altă parte, statele centralizate au fost nevoite să-şi reconsidere
structurile, deoarece centralizarea excesivă şi autonomia absolută conduc la o lipsă de
comunicare între organele de decizie naţionale şi cele locale.
Pe de altă parte, evoluţia sistemelor administrative a fost marcată de tendinţe
de integrare, care au condus la crearea unor entităţi şi structuri supranaţionale în
cadrul cărora coabitează state unitare şi state organizate sub formă de federaţii. Istoria
a cunoscut nenumărate tentative de formare a unor uniuni sau grupuri de ţări, acestea
având caracter economic, politic sau militar; exemplele clasice ale istoriei europene
sunt Germania sau Elveţia, dar în aceeaşi măsură se poate vorbi de integrarea statelor
sud-americane, a celor africane sau din Asia de sud-est, precum şi de zona liberă de
comerţ (NAFTA) creată în 1994 între Canada, Mexic şi S.U.A..
Integrarea s-a manifestat în diferite forme, iar sentimentul, care izvorăşte din
acest fenomen, îşi găseşte expresia concretă în tendinţele de concertare a intereselor;
acestea au condus, în anumite circumstanţe, la crearea unor instituţii politice şi
administrative comune.
Construcţia administrativă actuală a Europei este rezultatul unui proces
îndelungat de evoluţie şi de negocieri care s-au finalizat prin semnarea în 1957 a
Tratatului de la Roma; acesta a reprezentat actul de naştere a Comunităţii Economice
Europene şi totodată a unui sistem administrativ supranaţional, care s-a mărit
considerabil.
Ideea integrării europene a fost privită diferit în literatura de specialitate.
G.Haberler 13 considera că prin aceasta se asigură relaţii economice mai strânse între
zonele respective. M. Byé era de părere că a integra un ansamblu economic înseamnă
a face cât mai compatibile planurile centrelor de decizie care îl compun.
Unii politologi şi sociologi atribuiau integrarea fenomenului de teamă, cu
efect de realizare a securităţii colective. Alţii vedeau în integrare un rezultat al
ajungerii la punctul de “neîntoarcere”. Jan Tinbergen definea integrarea economică ca
o centralizare, la nivel supranaţional, a unui număr de instrumente ale economiei
politice, de preferinţă ale celor care au efecte externe considerabile.
13 Olaru, D. – Integrarea vest europeană. Realităţi şi controverse; Editura Politică; Bucureşti; 1988;
p.100
44