Sisteme administrative europene comparate - Centrul de Studii ...

statelor federate, federaţia nedispunând decât de o competenţă reziduală 30 (numită
competenţă de atribuţie).
Aceste caracteristici fac ca fenomenul federal să fie unul complex şi variat,
prezentând de fiecare dată trăsături specifice, care tind, fiecare, să rezolve cât mai
bine problemele particulare cărora sunt chemate să le dea soluţii optime.
Sistemul administrativ din Germania asigură o largă autonomie locală, care rezultă,
atât din structura federală a statului, cât şi din existenţa colectivităţilor locale, ale
căror resurse şi atribuţii sunt mult mai mari decât în oricare alt stat al Uniunii
Europene.
Structura administrativă 31 a Germaniei a cunoscut o evoluţie neregulată,
marcată uneori de un grad ridicat de autonomie din partea colectivităţilor locale, iar
alteori de o incidenţă crescută a puterilor statului. Astfel, în statele care s-au născut
din Sfântul Imperiu Roman Germanic, monarhia a pus în aplicare o politică foarte
centralizată. După primul război mondial, odată cu instituirea Republicii de la
Weimar, s-a evidenţiat o tendinţă netă în favoarea unei mari libertăţi acordată
colectivităţilor locale, statuată ulterior prin vot universal.
Slaba gestiune practicată de anumite colectivităţi locale, însoţită de marea
criză economică mondială, marcată în mod particular prin deprecierea mărcii
germane, au determinat eşecul sistemului administrativ bazat pe autonomie locală.
Odată cu instituirea regimului naţional-socialist s-a aplicat cu rigoare o politică de
unificare a administraţiilor publice locale. Sistemul electoral a fost suprimat şi pe
scena politică germană s-a aplicat un regim centralizat de stat bazat pe principiile
Fuhrerului (“Fuhrer Prinzip”).
Organizarea locală a fost realizată prin intermediul unor agenţii publice
numite direct de către puterea politică (“Staathalter”). O lege promulgată în anul
1935, privind organizarea comunelor, a stabilit noile principii de autoritate şi
centralism. Prin instaurarea regimului hitlerist, se deschidea o nouă perioadă, în
cadrul căreia fiecare autoritate de ocupaţie urma să administreze direct zona care i-a
fost atribuită. Procesul urma să se desfăşoare gradual, pe măsura progreselor
înregistrate în privinţa epurărilor. Adunările şi autorităţile executive ale
colectivităţilor locale, după ce în prima fază au fost numite de către puterea de
30 Pactet, P. - Institutions politiques. Droit constitutionnel; 13 e édition Masson Paris-Millan-Barcelona;
1994; p.57.
31 Debbasch, Ch. – op. cit.; p.384
78