Sisteme administrative europene comparate - Centrul de Studii ...

- Irlanda de Nord funcţionează Adunarea semi- autonomă şi Comitetul
executiv conduc de un Prim- Ministru.
În Irlanda de Nord, Adunarea semi- autonomă are putere de reglementare în
următoarele domenii: justiţie, patrimoniul comunităţilor locale, educaţie, fond locativ,
cultură, sănătate, administraţie locală. Trebuie menţionat că datorită conflictului
dintre protestanţi şi catolicii republicani, Secretatul de Stat pentru Irlanda de Nord
poate suspenda oricând Adunarea, fapt care s-a produs în perioada februarie- iunie
2000 şi la sfârşitul anului 2002, precum şi ĩn prezent. De asemenea, el deţine în
competenţă, domenii importante cum sunt: ordinea publică, politica de securitate,
finanţele publice, justiţia penală, administraţia penitenciarelor, telecomunicaţiile.
Mai trebuie remarcat faptul că, în Marea Britanie nu există o autoritate
guvernamentală distinctă care să reprezinte statul în unităţile administrativ-teritoriale,
cum este Prefectul. Este însă câte un secretar de stat responsabil cu relaţiile dintre stat
şi autorităţile locale / regionale pentru Scoţia, Ţara Galilor, Irlanada de Nord.
B. Italia
Regimul administraţiei locale în Italia a fost, până la crearea regiunilor ca
unităţi administrativ-teritoriale, foarte asemănător cu sistemul francez. În momentul
în care Italia şi-a realizat unitatea naţională, regimul administrativ local stabilit a fost
unul puternic centralizator, în sensul că atribuţiile şi competenţele autorităţilor locale
alese sunt subordonate legilor naţionale. Acestea precizează domeniile în care pot
interveni autorităţile locale, precum şi tutela pe care o exercită autorităţile centrale.
toată Italia.
Spre deosebire de sistemul german, regimul local instituit este uniform în
La începutul secolului XX, proiectele de reformă avansate au avut ca obiectiv,
să mărească gradul de autonomie al colectivităţilor locale. Însă regimul totalitar al lui
Mussolini a redus progresiv autonomia locală. Printr-o lege asupra guvernării locale
emisă în anul 1934, autorităţile alese au fost înlocuite cu autorităţi numite; în plus, la
nivelul afacerilor locale era numit un reprezentant al puterii centrale.
După război, în anul 1946, a fost propus un nou sistem administrativ; unii
partizani au fost adepţi ai descentralizării, mergând chiar până la federalizarea Italiei.
Alţii, însă, au propus revenirea la sistemul administrativ existent înainte de regimul
fascist al lui Mussolini. Constituţia adoptată în anul 1948 a reprezentat un compromis
între cele două alternative. Astfel, Constituţia precizează că Republica italiană este
73