fascinaţia fascinaţiei - Revista HELIS

cu o arhitectură mai simplă. Toate aveau ceva aparte, o
simplitate, poate o eleganţă, un bun gust pe care li-l dau
coloritul liniştitor, nu prea strident, apoi peste tot flori.
Şi ei au temperaturi mari. Multă verdeaţă, gazon sau
flori, zeci de metri de furtunaşe mai groase sau mai
subţiri care şerpuiesc discret, o irigaţie economicoasă,
prin picurare, pentru fiecare floare. Economie de apă.
Efect estetic. O încântare. Au occidentalii ăşta un cult al
gazonului şi al gardurilor vii, frumos ornamentate, tunse
mereu proaspăt, udate la timp. Nimic ostentativ în
arhitectura clădirilor. Am urmărit în Ungaria, în
Austria, în Germania şi în Cehia (cu alt prilej) fără să
văd, ca la noi, acea înghesuială de case şi sate de
vacanţă cu „stil fără stil”, nişte mastodonţi cu multe
etaje, epatând opulenţa, cu nişte garduri de beton
sufocante, în curtea cărora nici aerul nu mai pătrunde.
Imaginează-şi cineva, la marginea unui sătuc din
Bărăgan, două „vile” somptuoase, cu câte două etaje şi
mansardă, în plin câmp, fără gaze, fără apă curentă,
fără niciun pom în jurul lor, crescute parcă din pământ.
Nişte bani îngropaţi. Cred că aveau pe puţin douăzeci de
camere. Ce-o fi făcând cu atâtea, că nici a motel nu
arătau... Ca să mai înveselesc puţin atmosfera, o glumă:
„Ce face un neamţ când are bani?” „Îşi mai ia o
maşină.”; „Dar un turc?” „Îşi mai ia o nevastă”; „Dar
un român?” „Îşi mai face o casă...”
Pătrunzi într-un oraş, oricare ar fi el, dar mai ales
în Bucureşti, te şochează desenele din grafitti realizate,
de foarte mult prost gust, pe blocuri, pe ziduri, pe scări,
pe poduri, cam pe unde s-a găsit un loc liber,
accentuîndu-le urâţenia. A trebuit să ajung la cabinetul
unui oftalmolog, la etajul I al unui bloc dintr-un cartier
107