fascinaţia fascinaţiei - Revista HELIS

plăcerea ta, el consideră că n-are nicio obligaţie, din
moment ce ai luat iniţiativa singur! Te-ai dus, pur şi
simplu, să-l ajuţi sau pentru recompensă? Puteai să
negociezi cu el, nu se supăra.”
Departe de ţară, ai noştri uitaseră că ingratitudinea
este răsplata generozităţii...
Masă festivă, de adio, cum se obişnuieşte, la un
restaurant din Berlin, oferită de firma germană turiştior
din grupul nostru, care urmau să părăsească a doua zi
Germania. Atmosferă destinsă. Interior arhiplin. Ţigări
aprinse, mult fum. La fiecare masă câte un fel de felinar
roşu care dădea localului o atmosferă de sărbătoare, de
intimitate...Vin sau bere pe masă, la dorinţă şi la
discreţie. Cât poate să bea un om?
Mai observăm că la fiecare masă este un telefon.
„Chiar îl putem folosi?” a întrebat, curios, cineva din
grup. „Numai în local, are circuit închis. Poţi suna la
orice masă vrei, să inviţi la dans pe oricine vrei. Regula
nescrisă, dar cunoscută de obişnuiţii localului, este să nu
refuzi. Nu te bruschează nimeni.” Noi, românii, eram
oaspeţi, desigur în loje speciale, la etaj, de unde aveam
perspectiva asupra întregului local. Chiar urmăream
comportamentul a două nemţoaice. Vedem pe una dintre
ele că sună, iar cealaltă chicoteşte lângă ea, ambele cu
privirile întoarse spre doi bărbaţi de la o masă mai
îndepărtată pe care se adunaseră destul de multe sticle
goale. S-au înţeles la telefon. I-au invitat la dans. Când
s-au ridicat bărbaţii să le răspundă invitaţiilor, atunci
şi-au dat seama că se clătinau binişor. Femeile,
răbdătoare, rezistau eroic în dans cu ei beţi, mai mult
sprijinindu-i pe umeri decât dansând.
122