fascinaţia fascinaţiei - Revista HELIS

mineralizantă. Am aflat că-l cheamă Sandu şi e viticultor
vestit din Fitioneştii Vrancei, de pe lângă Panciu, ins cu
ştate vechi prin staţiune, cunoscând ca-n palmă toate
potecile parcului acestuia imens, dar în paragină, fiecare
piatră. În sfârşit, a apărut şi nea Todea, macedonean din
Slobozia, venit cu un bilet procurat de nepoata sa,
asistentă. Când aflu că are optzeci de ani bătuţi pe muchie
mă îngrijorez. Stau în cumpănă. „Să rămân? Să plec? O
noapte dormită aici n-oi muri.”
Seara, s-a culcat nea Todea cu faţa în sus, aşa cum
l-a învăţat doctorul de familie, pentru că are şi o bronşită
astmatiformă. Sforăituri cumplite. Am dat să-l întorc
într-o parte. S-a trezit repede, argumentându-mi: „Nu, aşa
mi-a spus doctorul să dorm, cu perna ridicată şi cu faţa în
sus.” „Nea Todea, i-am zis a doua zi, mai în glumă mai în
serios, te duc eu seara acasă cu maşina şi te aduc înapoi
dimineaţa, şapte km dus şi şapte întors până la Slobozia,
nu-i un capăt de ţară pentru mine, mai puţin de un litru de
benzină. Nu mă mai chinui cu sforăiturile!” Mult timp na
spus nimic, l-am simţit îmbufnat, mai mult îmi
mormăia, urmărindu-mă cu o privire oblică, aproape
duşmănoasă, decât să-mi vorbească. Refuz categoric din
partea lui. M-am resemnat. S-au culcat tovarăşii mei de
cameră cam pe la nouă. Eu? Noctambul. Ora de culcare –
12. Pe la unu noaptea începeau peregrinările lor spre baie.
Întâi – nea Petrică, apoi nea Sandu, apoi nea Todea. Mă
frigea patul. Apă trasă zgomotos. Cineva se împiedica. În
sfârşit, adormeam după ce număram până la nu ştiu cât.
Nea Petrică se scula. Făcea patul. Bâjbâia. Părăsea
camera – era trei şi treizeci. După un timp, nea Sandu, ca
o păsărică, doar umbra proiectată de lună pe un perete se
86