fascinaţia fascinaţiei - Revista HELIS

edescoperim pe noi şi valorile noastre. Am fost cu câţiva
ani în urmă într-o călătorie în Grecia. Plecasem înarmat
cu atâtea legende şi-mi imaginasem că o să găsesc acolo
numai zei, dar am găsit morminte goale şi pietre. Speram
să mă întâlnesc cu Socrate sau cu Hercule, cu Alexandru
Macedon, cu Zeus sau cu Afrodita. Deziluzie: numai
ruine şi o căldură…, în care nici zeii lor n-ar fi putut
rezista. Am descoperit însă altceva: sub fiecare piatră,
ghidul lor afla câte un zeu, pentru noi, turiştii. De ce nam
proceda şi noi la fel? De ce noi nu ne-am redescoperi
strămoşii? De ce nu ne-am rechema zeii cei de demult?
„Pietrele dacilor vorbesc”- o carte scrisă de un român. De
ce n-ar vorbi şi locurile noastre? De ce n-am căuta
pietrele? Ştim să le ascultăm glasul?
Am stat mult în cumpănă gândindu-mă: cum să
procedez? Voi aduce la iveală şi voi explica pentru cititor
teoria savantului nostru care cunoştea la perfecţie greaca
veche şi latina, două limbi indispensabile unui cercetător.
Bibliografia folosită de el este imensă, tradusă din
original, cuprinzând mai toate numele sonore ale
antichităţii, pe care le citează, le explică în subsolul
paginilor: Strabo, Hesiod, Homer, Plinius, Apollonius
Rhodius, Valerius Flacus, Ovidius, Apollodor, Herodot,
Plutarh, Procopius, Pindar, Orpheus, Ptolemeu, Titus
Livius, Dio Casius, Stephanos Bizantinos, Jardanes, etc,
dar şi pe cei mai „noi”: Cantemir, Saulescu, Vaillant,
Iorgulescu, Ionescu, Pauly Wissowa etc. Şi mai e ceva,
extrem de important, ce conferă greutate şi credibilitate
opiniilor lui Densusianu: pleacă de la sursele istorice pe
care le descifrează cu seriozitatea şi meticulozitatea
cercetătorului şi ajunge la teorie. Nimic nu este
preconceput. Sursele sunt citate cu rigoare, pot fi oricând
164