fascinaţia fascinaţiei - Revista HELIS

Neptun, dau de o apă mai caldă, mai curată, mai puţin
agitată, dar mai ales de multă linişte şi mai multă
civilizaţie. Grupul nostru stătea tolănit, leneş, pe plaja de
la Platamonas, cam incomod, ce-i drept, pe nişte
pietricele care, sincer, la fiecare întoarcere pe prosopul de
sub tine, îţi făceau nişte „masaje” oarecum usturătoare. Îţi
găseai o poziţie cât mai convenabilă, cât mai leneşă –
fiecare cu gândurile lui - sub un soare năucitor, lângă o
mare fremătândă. Căutai destinderea totală şi chiar o
găseai. Lăsai în urmă griji, necazuri, problemele de acasă,
erai cu tine însuţi şi cu Marea Egee care-ţi fredona
obosită cântecele ei ascunse, trimiţându-ţi infimi stropi ce
se spărgeau ritmic de vârfurile degetelor leneşe şi de
pietricelele de sub picioare.
În depărtare, dădea rotocol după rotocol o barcă
având la cârmă un bărbat cam la treizeci de ani, însoţit şi,
bănuiam, admirat de o femeie cu un păr blond, abundent,
superb, fluturând. O femeie coborâtă parcă din basmele
noastre...Îl invidiam numai pentru simplul fapt că stă
lângă o aşa femeie frumoasă. Ce-i drept, nici el nu arăta
rău, părea muşchiulos, stăpân pe sine, aducea barca până
aproape de mal, de credeai că acum intră pe plajă.
Motorul făcea un zgomot destul de puternic, apoi se
îndepărta, barca se zărea doar ca un mic punct, de aveai
impresia că s-au pierdut în imensitatea mării. Reveneau
apoi, spre satisfacţia noastră, reluau cercurile, la început,
parcă în jurul unui punct fix, apoi din ce în ce mai largi,
provocând voit un joc al admiraţiilor, cu nişte spectatori
de ocazie. Probabil îşi dădeau seama că-i urmărim după
poziţia capetelor noastre întoarse, învârtindu-se tot
rotocol după barcă.
120