fascinaţia fascinaţiei - Revista HELIS

le proiecta nişte umbre uriaşe care, nu ştiu cum se făcea,
se întindeau parcă numai spre mine, ca o ameninţare...
Intram într-o competiţie fără să-mi dau seama şi
fără să ştiu precis de ce, poate pentru că trebuia să ajung
primul la recepţie sau la doctorul care îmi recomandase
„procedurile.” Urmăream pe chipurile lor îngrijorare,
nedumerire, nelinişte, teamă, dar mai ales oboseala care
le îmbrobona feţele aprinse de soarele înşurubat într-un
cer fierbinte de Bărăgan, ştergându-se de sudoare,
făcându-le mai obosite, mai lipsite de vlagă, mai iritate,
pe măsură ce se apropiau, gâfâind tot mai ameninţător, de
intrarea în hotel.
Aveam să aflu că cei mai mulţi făcuseră drum lung,
cu trenul, spre Slobozia, dinspre Piatra Neamţ, Alba Iulia,
Satu Mare, Rm. Vâlcea, Craiova, Focşani, mulţi din
Bucureşti, atraşi de mirajul nămolului din balta aceasta
din câmpie, dar mai ales de miracolul unor ameliorări sau
chiar vindecări spectaculoase de reumatism. Mai târziu
aveam să constat că nici călătoria cu trenul atâta distanţă
nu fusese prea uşoară pentru mulţi: înghesuieli, mers în
picioare pe culoarele vagoanelor, în curent, în mizerie,
îmbrânciţi, gălăgie, schimbări de trenuri, aşteptări
exasperante, legături pierdute... Abia atunci mi-am dat
seama de ce parcarea de pe platoul din faţa hotelului nu
era niciodată plină cu maşini. Priveam resemnat balta din
dreapta mea şi din stânga hotelului, cu stuf mult, cu o
plajă minusculă din care se auzea clipocitul apei stătute şi
fierte parcă de un soare năucitor. O muzică exasperant de
tare din nişte boxe ce încadrau un grătar cu mici
sfredelea creierii câtorva întârziaţi ai staţiunii, ale căror
bilete încă nu expiraseră. Schimbul de serie se planifica
pe câteva zile.
81