fascinaţia fascinaţiei - Revista HELIS

mărunt, pe la zece. Ştii ce bună-i c-un păhărel de ţuică
sau de vin? Iau şi o cafea, apoi iar la treabă. Prima dată,
când mă trezesc, pe la cinci, îmi fac planul ce-am de făcut
pe ziua respectivă. Nu de-cu-seară, că-ntre timp, noaptea
se poate schimba vremea. Am şi acum un vin, uite şi
mata ce curat este, n-am pus nimic în el, doar nişte sulf...
mai ia un pahar! Să-ţi mai spun un secret: eu pun în butoi
şi o creangă de busuioc. Preotul în biserică, ce pune la
aghiasmă? Mi-a spus mie cineva că busuiocu-i antiseptic.
Eu, când mă deranjez la stomac, iau în gură şi mestec un
ghem de busuioc, fac păianjeni, ştii mata unde...Să vii la
mine la toamnă să vezi beciul cu butoaiele...”
Nea Petrică, ascultând, scăpa băţul nelipsit printre
paturi. Profita de pauza nostalgiei lui nea Sandu: „Eu,
domnu’ Titi, nu râde, fără purcele nu pot trăi. De când mă
ştiu, încă de pe timpul eu cresc
purcele. Câte şase. Îmi fac mereu, fiecare, câte
paisprezece purcei. Le programez fătarea când se caută
purceii. Am şi vierul meu de prăsilă. Ştii care-i secretul?
Nu-ţi vine să crezi: vierul! Purceii îi duc, când se fac, aşa,
de şase săptămâni, în târg, cu remorca, cu camionul, la
Ploieşti, la Buzău, la Călăraşi, la Urzicenii matale, am eu
locurile mele. Câştig bani buni. Le-am luat celor trei
copii câte o maşină. Le-am făcut câte o casă. Ei mă
iubeşte mult.” N-a apucat să rostească toată fraza, că s-a
şi auzit mobilul. Îl suna un nepoţel. A continuat apoi: „Să
vezi cum sug purceii, cum se încalecă unul pe altul, cum
se înghesuie calici, cum scapă laptele din gură, iar ele
grohăie mulţumite! Îţi vine şi ţie, să sugi, nu alta!”
„Da’cu piciorul ăsta beteag ce s-a întâmplat?” „O poveste
urâtă, eu am fost de vină. Să ştii de la mine că niciun cal
nu suportă omul beat lângă el. Dacă-l şi mai atingi cu
91