fascinaţia fascinaţiei - Revista HELIS

ce grijulii sunt!” Era prea târziu. Mai aveam doar două
zile...
După amiază, după masă şi după proceduri, mă
odihneam împreună cu colegii de cameră. Ne făceam
siesta, mulţumiţi, toţi patru. Începeau poveştile. Au aflat
ei că nu-s chiar de-al lor „Eşti telectual?” a remarcat nea
Petrică. Nea Sandu din Fitioneştii Panciului gâlgâia la toţi
câte un pahar de Fetească de la el din beci. Nea Gică din
Slobozia scotea nişte struguri 1001 şi câte un măr. Eu, ce
să le fi scos? Aveam nişte reviste şi o carte tipărită recent.
Le-am arătat. Le-am dat pe sub nas revista. Am observat
că se cam încurcau chiar la citirea titlului. Am retras-o
înapoi binişor, schimbând vorba.
S-a apucat nea Gică „machedonul” de povestit:
Cadrilater, Tulcea, Banat, Ciocăneşti, Fundata, Slobozia.
Tot mereu mutaţi de statul român. Îl compătimeam dar, în
sinea mea, îi admiram, prin el, pe toţi „machedonii”,
pentru că s-au descurcat, au supravuieţuit prin
solidaritate. Ne-am găsit şi câteva cunoştinţe comune.
Soţia mea fusese colegă de cameră la facultate cu o
nepoată de-a lui. Ne-am dus şi la nunta ei. Precis ne-am
întâlnit acolo. Când îi laud pe Becali, pe Hagi şi pe
Steaua, se însufleţeşte. Aproape că ne împăcăm. Noaptea
următoare a dormit cu capul într-o parte. N-a mai sforăit.
Nerăbdător, a intrat în scenă, aşezat într-un cot, pe
pat, nea Sandu: „Eu, domnu’ Titi, nu pot trăi fără muncă.
Am doi cai, un hectar de vie, alte cinci cu livezi de pruni,
lucernă, pădure. Mi-i dragă munca. Fără ea nu pot trăi,
crede-mă. Dimineaţa, la cinci, sunt la grajd, în curte.
Rezolv animalele, ele nu pot răbda de foame, de sete,
apoi iau o şunculiţă făcută de mine, uite aşa tăiată
90