fascinaţia fascinaţiei - Revista HELIS

dovedit mai conştiincioşi, mai temeinici, în timp ce
românii… au uitat şi ce învăţaseră…
Observaţia importantă este că, într-adevăr, românul
are vocaţia călătoriei. Întrebarea este însă, dacă ştie să fie
şi turist. Mă aflam pe treptele unui luxos hotel din
Moscova. Grupurile de turişti din mai toate statele esteuropene
„frăţeşti”, adică din Imperiul Sovietic, aşteptau
liniştite să fie luate de către ghizii lor la program. Un
grup de est-germani, cei mai mulţi pensionari – se vedea
după vârstă – aşteptau relaxaţi, aproape încolonaţi pe
trepte, doar cu borsetele în mână, să meargă la Galeriile
de Artă Tretiakov. Ai noştri, desigur cei mai gălăgioşi
( suntem latini, nu?), care mai de care cu sacoşele cu
„marfă” doldora aşteptau şi ei, cam revoltaţi că ghida
noastră – o rusoaică destul de elegantă, frumoasă şi cultă
pe deasupra – întârzia, din cine ştie ce motiv. A venit,
ne-a salutat binevoitoare, şi-a cerut scuze, anunţându-ne
că vom merge şi noi la galeriile mai sus amintite, dar la o
oră mai târzie, după planificarea făcută. Bineînţeles, la
asemenea veste, s-au manifestat în grup opinii gălăgioase
pro şi contra. Un spectacol interesant, gratuit, oferit de ai
noştri, dar gustat cu uşoară ironie şi cu strâmbături din
nas, dis-de-dimineaţă, de celelalte grupuri străine. Dar
pentru ce se zbăteau atâta ai noştri? De ce sunt bulgarii
duşi mai înaintea noastră la Galerii? N-ar trebui să fim
duşi măcar o dată cu ei? Ce? Noi suntem proşti, să fim
lăsaţi mai la urmă?
Aceeaşi „figură” s-a întâmplat, altădată, şi altui
grup de români în aeroportul din Kiev, când avionul a
preluat mai întâi alte grupuri de străini, românii fiind
lăsaţi din nou mai la urmă. Imediat s-a instalat şi acolo, la
33