fascinaţia fascinaţiei - Revista HELIS

pe parbriz o urmă de găinaţ de cioară, probabil să vadă şi
ungurii, şi austriecii, şi italienii ce fel de ciori avem noi!
Tot în faţă a tronat un ghid român – am aflat
ulterior că era, de fapt, doar însoţitor de grup - care şi-a
făcut „meseria” pe deplin: a citit cu hărnicie, când ne
apropiam de vreun obiectiv turistic, dintr-un dosar gros,
de pe genunchi, informaţiile minime necesare turiştilor.
Să nu fiu răutăcios, citea corect, cu intonaţii, cu pauze,
jurai că-ţi prezintă, oral – o frumuseţe! Când ajungea
grupul într-un anume oraş şi trebuia să explice la faţa
locului, avea o singură replică: „Nu v-am spus în
autocar?” „Bine că a prezentat măcar şi aşa!” a replicat,
conciliant, un coleg. Altădată, prin Germania, un ghid,
când nu mai ştia ce să zică, scotea din buzunar pe „şi aşa
mai departe...”
O lecţie admirabilă de felul cum se face turism, a
primit-o grupul în Budapesta, când – într-o română
perfectă, ghida maghiară a prezentat oraşul. O încântare!
Nu mai vorbim despre croaziera pe Dunăre, noaptea, cu
vaporul. O lecţie despre cum se face turism sau cum poţi
să scoţi bani „cu lopata”, din ... apa Dunării. Un oftat
pentru românii care şi-au adus aminte că au o Dâmboviţă.
Ne-a lăsat perplecşi explicaţia ungurilor pe vapor,
(buneînţeles politică, lecţie bine învăţată!) că Dunărea se
varsă în Marea Neagră, în Ucraina... Iar dacă Bucureştiul
ar fi devenit port, pe Argeş, la Dunăre, după planurile
„împuşcatului”, parcă am fi avut capetele ceva mai
ridicate în faţa Europei. Ce să-i faci? Îţi răspunzi
dezamăgit: „România – campioana ocaziilor ratate!”
69