fascinaţia fascinaţiei - Revista HELIS

profesională, mai ales în politică şi în administraţie,
bineînţeles, la nivelul funcţiilor. Întrebarea: „Este de-al
nostru?” devine unicul criteriu de selecţie. S-a instituit şi
deja s-a consolidat principiul piramidei sau al
ciorchinelui, cum vrei să-i zici. Şeful cel mare susţine pe
ai lui, bine agăţaţi; aceştia, la rândul lor, pe protejaţii lor,
şi tot aşa, până la bază: care cârteşte, rămâne, în cel mai
fericit caz, fără pâine. Ca pe timpul fanarioţilor. Care dă
mai mult. Eminescu zicea că de atunci s-a schimbat
structura morală a românului. O sută de ani, ca să
supravieţuiască, acesta a fost nevoit să mintă, să fure, să
înşele – s-a adaptat situaţiei crunte. Nenorocirea e că a
rămas cu meteahna adaptării până azi. Înainte de
fanarioţi, când Mircea, Ştefan cel Mare sau Mihai
chemau la oaste, apoi săreau şi boierii, şi negustorii, şi
ţăranii, nu stăteau pe gânduri, nici nu se ascundeau.
Luptau şi mureau pentru pământul lor. Azi, aceşti
voievozi, dacă mai beneficiază de câteva rânduleţe în
cărţile de istorie...
Findcă veni vorba de fanarioţi: românii plăteau
atunci impozite şi pe fumuri, iar în Ardeal pe mărimea
ferestrelor. Acum s-a inventat impozitul pe apa de ploaie
şi pe pungile de plastic. Sărmană, ţară bogată!...
Nici acum, după atâta amar de ani, adică de la 1848,
când au trecut peste noi atâtea experienţe şi accidente ale
istoriei, n-am învăţat nimic, fiindcă n-am citit în
profunzime sensul lui „Deşteaptă-te, române, din somnul
cel de moarte/ La care te-adânciră barbarii de tirani...”
Andrei Mureşanu dă vina pe alţii, dar bine lasă să se
înţeleagă că niciodată nu-i târziu să te deştepţi din
prostie... Ar trebui ca Mureşanu să ne ţipe în urechi acest
146