fascinaţia fascinaţiei - Revista HELIS

ca în perioada interbelică. Ne trebuie un Cioran. De nu-l
găsim, să-l redescoperim pe cel de atunci, să-l învăţăm
pe de rost şi să luăm aminte la finalul din „Schimbarea la
faţă a României”, foarte actuală în Revoluţia din 1989
(sau ce-o fi fost ea!), poate şi azi: „Spirala istorică a
României se va înălţa până acolo unde se pune problema
raporturilor noastre cu lumea. Până acum am fost
reptile; de aici încolo ne vom ridica în faţa lumii; pentru
a se şti că nu numai România este în lume, ci şi lumea în
România. De nu vom trăi apocaliptic destinul acestei
ţări, de nu vom pune febră şi pasiune de sfârşit în
începuturile noastre, suntem pierduţi şi nu ne mai
rămâne decât să ne recâştigăm umbrele trecutului
nostru.” Cuvinte de un vibrant crez patriotic, indiferent
de păcatele mai mici sau mai mari ale autorului.
Am avut ocazia de a ieşi, în Decembrie 1989, în
faţa lumii, care ne-a admirat dar, la noi, la români,
„minunea” n-a ţinut decât trei zile. A fost semnul istoric
al României, care ar mai putea apărea la câteva sute de
ani. A fost semnul începutului purificării noastre morale,
când toţi deveniserăm solidari, căci ieşiserăm dintr-un
coşmar. Ne redescoperiserăm mentalitatea de învingători,
adormită de secole. Redescoperiserăm toleranţa, respectul
pentru cel de lângă tine, cinstea, omenia, prietenia,
solidaritatea, dar mai ales speranţa. Pe nesimţite, foiala
şerpilor din noi s-a trezit: radicalizarea a devenit forţa de
a-l da la o parte; competenţa şi intoleranţa au fost ridicate
la rang de lege; impostura a devenit criteriu unic de
selectare a valorilor. Acestea sunt selectate prin
evidenţierea defectelor şi nu a calităţilor. Am păstrat de la
romani o umbră de spirit critic, pe care l-am transformat
în băşcălie. Păcat că nu ne-am însuşit şi rigoarea...
151