fascinaţia fascinaţiei - Revista HELIS

neîntrecut de a terfeli totul; mincinoşi, minţim cu toţii,
dar idealizăm realul, la ei e altfel, ca la antimaterie. Şi
găsesc de cuviinţă să-şi întărească minciunile cu
jurăminte grele: să-mi sară ochii, să-mi moară mama, să
fiu nebun. […] Şi nu le poţi intra în voie. Oricât de
frumos le vorbeşti: orice umilinţă, orice făţărnicie:
deopotrivă de inutile. Leneşi, urăsc pe cine le cere un
efort, o lene îndărătnică, violentă ca instinctul de
conservare. Şi nu pot bea în cârciumi, numai afară pe
stradă, cu sticlele înşirate alături şi puradeii roată; o
maidanofilie, un exhibiţionism, o nostalgie a bâlciului; un
jind al ocării, ţipetelor, poalelor date peste cap.
Spurcăciunea. Dracul sordid, dracul poltron, dracul
ţopăitor. Cărora Coşbuc le-a găsit nume atât de potrivite
şi care-n Infern îşi fac din cur o goarnă.”
Şi când te gândeşti că la Dezrobirea lui Cuza au
pornit cu stângul, adică abandonaţi, fără nicio direcţie.
Nu trebuia să supravieţuiască, fie şi furând, minţind,
înşelând? S-a mai interesat cineva de ei de o sută
cincizeci de ani încoace? Şi totuşi, în ciuda unor vitregii
inimaginabile, au dat şi ei oameni desăvârşiţi, talentaţi, de
mare caracter, cu nimic mai prejos. Imaginească-şi cineva
născându-se fără nicio şansă în viaţă, al nimănui şi atunci
va înţelege că şi ei sunt ai României, ai Europei, ai
lumii...
Comuniştii, când au venit la putere, după ’45, i-au
sărăcit pe toţi locuitorii, prin naţionalizări, deposedări de
terenuri, intrarea forţată în organizaţii cooperatiste de tot
felul, dar au dat startul unei orânduiri – bune sau proaste
– la toţi odată. Fiecare să se ridice prin competenţele şi
energiile lui. Aşa suna teoria. Că practica a dus la
140