fascinaţia fascinaţiei - Revista HELIS

erau mai puţini. Ne-am socializat. Începem să ne
cunoaştem pe zi ce trece, aşezaţi cuminţi pe băncile din
faţa cabinetelor. Chiar şi metehnele, necazurile, bucuriile.
Oamenii, aşteptând, la coadă, se destăinuiau. Aflai, fără
să forţezi, fel şi fel de întâmplări şi destine. Nenea de pe
bancă, având burta atârnând rotundă peste scaun, era din
Craiova. Îngropase trei soţii până acum. Sufla greu.
Mânca dimineaţa, c-o poftă nebună cu untul, singur,
aproape toată pâinea din coş. Eram nevoiţi să mai cerem.
Apoi lua conştiincios medicamentele de diabet. Se scula
uşurat de la masă. Râgâia. Nenea din Piatra Neamţ, un ins
destul de prezentabil, nu era lăsat deloc din ochi de soţia
grijulie. Tragea cu ochiul spre o tânără ceva mai slăbuţă,
de vreo treizeci de ani, din Bistriţa. O călcătură pe picior
pe sub masă îl aducea la realitate.
Curios, aici nu zării până acum nici un tânăr, nicio
tânără. Minţeam. După masa de seara am observat un
cărucior împins de o mamă în care era un înger de fată –
de vreo şaisprezece ani. Paralizată de la şold în jos.
Accident de maşină. Când te gândeşti că la ora actuală
sunt în România peste cincisprezece mii de inşi
imobilizaţi din cauza accidentelor! Maică-sa o suia întrun
leagăn din apropiere. O ajutam. Împingea leagănul.
Clipe de tandreţe. Păreau fericite. Un ins subţirel de vreo
şaptezeci şi cinci de ani, cu o înfăţişare de intelectual,
purtând un trening şi având un fes pe cap, trecea strâmb.
Privirile-mi erau atrase de degetele-i de la picioare
încârligate rău, unul peste altul, din cauza reumatismului.
Am descoperit-o şi pe decana de vârstă a staţiunii, avea
nouăzeci de ani. Era din Bistriţa. Venea aici de vreo
douăzeci şi cinci de ani. Cunoştea pe mulţi. Pe mine nu,
că eram venit prima dată, mi-a şi spus că nu m-a mai
88