fascinaţia fascinaţiei - Revista HELIS

8. Poate că o să vă şocheze observaţiile mele.
Sinceră să fiu, sunt o obsedată de curăţenie, de aceea am
urmărit „cu lupa” ce se întâmplă la ei. Mai întâi de
toate, am observat toaletele. Curate. Strălucitor de
curate, fie ele la moteluri, la popasuri, la benzinării, în
hoteluri, la restaurante, fie acolo unde intrarea era
liberă, (ca la italieni), fie că plăteai (asta se întâmpla la
austrieci). Peste tot parfum. Nu este mare diferenţă la
noi în ţară. Dotările şi serviciile sunt cam la acelaşi
standard, cu mici excepţii. Ale noastre parcă nu-s atât de
somptuoase.
Un fapt incredibil s-a întâmplat însă, în autocarul
nostru. Deşi era dotat cu toaletă de interior, pe o
autostradă extrem de aglomerată, în Austria, şoferul
n-avea cum să oprească, dar nici n-a vrut să deschidă
uşa toaletei cu niciun chip. Urmarea e uşor de prevăzut
cu cetăţeanul care avea probleme cu stomacul. A trebuit
să rămână singur în spatele autocarului, până la prima
parcare, unde s-a dus să facă o baie la o toaletă. A
suportat cât a suportat dar, într-un final a cedat. Numai
la noi, la români, se poate întâmpla aşa ceva. „Dacă ştia
că are probleme cu stomacul, nu trebuia să mănânce
nimic! Trebuia să şterg eu în urma lui la toaletă?” a fost
răspunsul cinic al şoferului.
9. Cum se face că prin toată Italia pe unde am
umblat, la plajă - la Rimini, la San Marino – pe căldura
toridă de pe vârful stâncilor acelora unde este situat
micul stătuleţ, în înghesuiala infernală de la Vatican –
îmbibat totuşi de un miros de transpiraţie la temperatura
de peste 40 de grade, la Firenze sau la Veneţia (unde ar
trebui să fie mama ţânţarilor) n-am întâlnit, curios, nicio
111