fascinaţia fascinaţiei - Revista HELIS

nu-i este indiferent. Se retrăseseră undeva mai la
întuneric. Duceau tratative destul de fierbinţi...
Un imperceptibil sunet de fluier, sau ce-o fi fost nu
ştiu, a trecut ca un fior printre japoneze, trezindu-le la
realitate şi din aburii plăcerilor de-o seară. Au plătit în
grabă, ca şi cum ar fi intrat, la o comandă magică, într-o
transă, îndreptându-se, parcă împiedicate, spre autocare.
După câteva minute, cele cinci autocare cu turiste
japoneze coborau Grintzingul, iar în urma lor, parcă
cineva a dat un ordin scurt, să tacă toate muzicile, în timp
ce uruitul motoarelor se auzea tot mai îndepărtat, ca un
vis pe care-l trăiesc şi astăzi...
„- Vine franţuzoaica! Vine franţuzoaica!” Se auzeau
voci şoptite şi emoţionate ale elevilor pe culoar, dar şi ale
profesorilor în cancelarie. „Ştii ceva despre ea? Ce
facultate are? De cine e trimisă? Este căsătorită? Ştie
cineva cum arată?” Erau întrebări care îl ţinteau pe
director, dar mai ales pe viitoarele colege ale ei,
profesoarele de limba franceză din liceu.
Nimeni nu ştia mai nimic, aşa că amânau suspansul
pentru momentul când va sosi: vineri, zece octombrie, la
trenul de 16,30. Un comunicat de la Inspectoratul Şcolar
anunţase oficial că se derulează un proiect, pentru şase
luni, cu o agenţie nonguvernamentală franceză, prin
intermediul ambasadei Franţei, potrivit căreia, mai mulţi
instructori francezi vor fi trimişi în România pentru
contacte mai strânse, pentru familiarizarea elevilor
români şi a profesorilor cu limba franceză pronunţată de
vorbitori nativi. Pe de altă parte, viza şi introducerea unor
metode active, participative, eficiente, pentru înlesnirea
învăţării limbii franceze. Ba, s-a auzit, în ultima clipă că,
133