fascinaţia fascinaţiei - Revista HELIS

posibilităţile lor de analiză, de a selecta esenţialul de banal, de
a concentra expresia, de a face aprecieri pertinente. Le-am
păstrat pe toate în forma lor iniţială, intervenind doar acolo
unde au apărut uşoare stângăcii de exprimare, fără să alterez
întrucâtva conţinutul şi calitatea observaţiilor.
1. La noi, la români, este prea mult teren agricol
nelucrat. Avem, probabil, un cult al buruienilor şi al
mărăcinilor. Să vadă Panait Istrati, ar scrie volumul al
doilea al romanului „Ciulinii Bărăganului.” Avem şi noi
şosele destul de multe şi de bune, unele chiar de foarte
bună calitate, chiar „curate” şi curăţate. Am văzut nişte
maşini tunzând iarba pe margine. Ce păcat că dincolo de
şanţ, sunt suprafeţe de buruieni, pe terenuri necultivate.
Kilometri întregi de teren pe lângă şosele, e al nimănui,
lăsat parcă într-un dispreţ total. Ţăranul nostru n-a venit
cu brazda până în limita şoselei. Ciulini şi iar ciulini. Să
aibă chinezii aşa bogăţie de teren!...
Asta pentru că am văzut pe un post de televiziune,
cum au făcut ei terase şi pe vârful munţilor. Mă uitam în
ţările prin care am trecut pe coline domoale, integral
cultivate, adică până în şosea, şi aveam impresia, la un
moment dat, că pietrele, aşa de multe ce erau, păreau
nişte cartofi de mărime mijlocie, pe un sol roşiatic, nici
măcar cernoziom. Totuşi, îl lucrau, iar producţia la
porumb trebuie să fi fost foarte mare. N-am observat
vreo tulpină lipsă. Oricum, solul nostru este superior,
dar probabil este lăsat în „conservare.” Ce-i drept, nici
ploile lor nu se potrivesc cu ale noastre. Vreau să zic
seceta. Am văzut însă, pe zeci de km, în Italia, vii irigate,
prin instalaţii de diverse mărimi, cu picurător. Pe
deasupra, ciudat lucru, viile mai erau şi acoperite cu
nişte plase imense. Cred că acelea protejau contra
99