fascinaţia fascinaţiei - Revista HELIS

Numai că aceşti misionari veniţi o dată cu Sf.
Andrei, dar şi după el, n-au rămas în Dobrogea ci,
urcându-se şi stabilindu-se în Curbura Carpaţilor, au adus
cu ei şi două toponime „Samaru” (Pădurea Samarului şi
Podul Samarului) şi „Cecilia”( Vârful Ceciliei).
Cercetând harta originii primilor creştini ai secolului I,
descoperim provinciile Samaria (aşezată pe malul
apusean al râului Iordan) şi Cilicia, cucerită de către
romani în anul 120 d. Chr., o regiune muntoasă din
munţii Taurus. Prin ea trecea marele drum ce lega Estul
cu Vestul Imperiului. Dacă observăm că, la un moment
dat, a făcut parte din provincia Cappadocia, iar că Sf.
Sava era originar din această provincie, lucrurile încep să
se lege, adică să devină credibile. Şi dacă mai observăm
că Vârful Ceciliei seamănă izbitor, ca formă cu puzderia
de astfel de conuri de nisip şi de marnă de câteva sute de
metri înălţime, cu vegetaţie săracă din Cilicia... Noi
numai semnalăm, e rândul istoricilor…
Istoria răspândirii creştinismului nu stă pe loc.
Ajungem la un moment de răscruce în care memoria
colectivă a toponimelor rămâne din nou un fidel
document, întărindu-l pe cel scris. Pornim de la Urfala
(Verfalos, Wulfila), episcopul goţilor, care s-a născut
cam prin 310-311 d.Chr. Înainte de a se aşeza în câmpia
munteană, goţii făcuseră incursiuni în Asia Mică. Să fi
adus chiar ei aceste toponime? Ori primii misionari
creştini să fie originari din aceste regiuni?
Mai târziu, regele Atanaric al goţilor avea
numeroase motive politice să se teamă de o răspândire a
creştinismului între supuşii săi şi ordonă expulzarea lui
Ulfa la sud de Dunăre. Întâmplător sau nu, tot acum are
loc şi martiriul Sf. Sava Gotul, înecat în apa Buzăului, în
189