fascinaţia fascinaţiei - Revista HELIS

Drumul cu autocarul până la Rimini a fost obositor
dar plăcut, prin Austria şi nordul Italiei. O tentativă de a
ne întâlni cu primul oraş italian din programul excursiei,
Padova, a izbândit, dar prea târziu... După o rătăcire de
vreo oră şi ceva – când nu se ştie de ce n-a funcţionat
G.P.S-ul, ne-am pomenit că principalele monumente
istorice din oraş îşi închiseseră de mult porţile. Aşadar,
am bifat Padova ca vizitată. Tot atunci am aflat că
intrarea în fiecare oraş important italian se plăteşte destul
de scump. Telepass-urile te aşteaptă cu barierele
coborâte... Autocarul înaintează vitejeşte, pe la 10,30
noaptea, spre Rimini pe o autostradă, când un echipaj
de-al poliţiei italiene („Ai dracului italieni, au ce au cu
românii, ne-am zis noi!”), pe care l-am zărit într-o
benzinărie unde poposiserăm, ne-a oprit. Parlamentări cu
şoferii noştri de vreo şaptezeci şi cinci de minute, pe ce
limbă numai ei ştiu, căci ai noştri nu ştiau o boabă
italiana. Până la urmă, ne-au „eliberat”. Vă daţi seama că,
după două nopţi şi o zi de mers cu autocarul, având
picioarele atârnate, în final umflate buştean, cu ce
„plăcere” am aşteptat parlamentările lor? Gurile rele
şuşoteau în surdină că şoferii noştri fuseseră amendaţi cu
vreo trei sute de euro. Ei ne-au informat că, chipurile, au
depăşit viteza legală cu vreo cinci km pe autostradă. Tot
gurile rele spuneau că, de fapt, aceştia ocoliseră, printr-o
şmecherie specific românească, Telepass-ul la Padova şi
fuseseră daţi în urmărire. Nu bag mâna în foc pentru nicio
variantă. Ceaţă! Ceva necurat a fost, căci chestia cu
viteza era relativ simplă: ai depăşit, plăteşti, nu stai la
tocmeală - aşa-i şi la noi.
La sosire în Rimini, aceiaşi şoferi s-au dau din nou
în stambă. Umblaseră cu „cioara vopsită”, căci aveau
70