fascinaţia fascinaţiei - Revista HELIS

Am părăsit Parisul cu nostalgie. Am oprit la
Nurnberg. Centrul oraşului. Nemţi. Bere. Plăcinte.
Atmosferă burgheză. Am ajuns noaptea, târziu, la
Salzburg. Şoferii s-au învârtit cu autocarul în jurul
aceleiaşi clădiri. A treia oară am aplaudat. Şoferii s-au
ofensat. Atunci am aflat „şmecheria” lor. Aveau un
G.P.S. împrumutat din ţară pentru taxi şi ei nu puteau
trece pe sub un pod scund.
O altă „ghiduşie” de-a ghidei. Trebuia să ne facă
turul oraşului. L-a făcut la douăsprezece noaptea. La
Viena, aceeaşi „punctualitate” exasperantă a ghidei.
„Veniţi la autocar la ora şaisprezece!” Ea a sosit
„gâfâind” la şaptesprezece. Fără scuze. Am observat că,
pe măsură ce ne apropiam de ţară, devenea tot mai
obraznică, iar grupul tot mai nemulţumit şi mai iritat, cu
înţepături la care ea răspundea cu oarecare „explozii”,
care au atins punctul culminant la un popas între Deva şi
Sebeş. Avea aranjat dinainte, fără ştirea noastră, ca
grupul să ia masa într-un salon, pe al cărui patron îl
cunoştea. Mai precis, să-i facă vânzare. Grupul s-a prins
şi s-a dus la concurenţă. O dezlănţuire de furie soră cu
turbarea la gura ei. Şi ameninţări. Am rămas perplecşi. A
ratat aici o afacere bună: avea promisă masa gratis.
Gândiţi-vă, cincizeci de turişti flămânzi, avizi după o
ciorbă de burtă sau de perişoare, de-a noastră,
românească...
S-a dat în stambă, deşi făcea pe opozantul luând
partea turiştilor, şi proprietarul-şofer al autocarului care,
pentru a-i duce la faimoasa mănăstire Melk din Austria,
adică să se abată din traseu doi km, a catadicsit să ceară
cu neruşinare câte cinci euro de la fiecare – adică două
59