Mircea Eliade - Oglinda literara

Blocul Iakubian
În literatura arabă, şi în Egipt, aşadar, se vorbeşte din timp
în timp, mai ales după începutul secolului al XX-lea, în diverse
forme, despre prefacerile, „renaşterile” (de tipul Al-Nahda) modernizările,
apropierile de literatura occidentală, dar şi despre maniera
în care poate fi/ este păstrată tradiţia, nu doar în poezie, care are
haine cu totul particulare, în multe privinţe, îmbrăcând adesea haine
moderne. Şi romanul a cunoscut etape spectaculoase aducând,
pentru Egipt, un premiu Nobel prin Naguib/ Nagīb Mahfouz, 1911-
2006.
Egiptul propune nume interesante în ce priveşte proza, unul
dintre acestea fiind Alaa al-Aswani, al cărui roman, Blocul Iakubian 1 ,
în arabă – Imārat Ya‘qūbīān, apărut în 2002, tradus în engleză în
2004, ecranizat în 2006 (a fost atunci cel mai scump film egiptean),
tradus la noi în 2007, a fost, se spune, cel mai bine vândut roman
în limba arabă al ultimilor ani.
Toate se leagă de un loc din centrul oraşului Cairo, un bloc
care există în realitate, pe strada Suleiman Paşa/ Basha, azi Talaat
Harb Street, nr. 34, construit în 1934 de către „milionarul Hagop Iakubian,
decanul comunităţii armenilor din Egipt”. Aici „a locuit elita
societăţii din acele zile”, dar revoluţia din 1952 2 „a schimbat totul”,
blocul ajungând să fie populat de cine punea mâna pe camerele
părăsite, aducând apoi pe alţii – ofiţeri, ospătari, bucătari, tinere servitoare.
„Unele dintre soţiile noilor locatari aveau origine modestă şi
n-au văzut nimic rău în creşterea micilor vietăţi (iepuri, raţe şi găini)
în cămăruţele de fier”.
Tot felul de personaje populau acest bloc. Acolo
locuia Zaki Bey el Dasuki, „unul din cei mai vechi rezidenţi”,
fiul lui Abd al-Aal Paşa al-Dasuki – spre deosebire
de tată, el era lipsit de ambiţii şi dedicat mai
curând plăcerilor senzuale; „pentru el femeia nu este
doar cauza poftei care se aprinde pentru un timp… ci
este o întreagă lume de fascinaţii” – cunoscut şi bogat
fruntaş wafdist, de la Partidul Al Wafd 3 / Delegaţia, un
bătrân inginer îndrăgit de oameni. Mai erau Taha el
Şazli, fiul portarului, care speră să ajungă la Academia
de Poliţie – pentru tânăr realitatea de zi cu zi însemna
„sărăcia, munca istovitoare, aroganţa locatarilor, hârtia
de cinci lire, întotdeauna îndoită pe care tatăl său io
dădea în fiecare sâmbătă, iar el trebuia să recurgă
la fel de fel de trucuri pentru a o face să-i ajungă toată
săptămâna”, prietena în copilărie a acestuia, Busayna
el Sayed, Hatim Raşid, din tată egiptean şi mamă franţuzoaică,
Hagg Muhammad Azzam, Abaskharon, cel
fără un picior – „tot ce se ştie despre el începe într-o zi ploioasă de
iarnă, în urmă cu douăzeci de ani” – venit de la ţară, homosexuali,
vagabonzi, „artişti” de toate felurile ş.a., îşi joacă rolul într-o partitură
complexă, interesantă.
Este o poveste în care viaţa cotidiană e, ca peste tot, şi o
oglindă a ceea ce s-a petrecut şi a felului cum istoria a lăsat oamenii,
credinţa, mentalităţile, ţara. O poveste despre ce se vede din
afară şi ce este înăuntru. Sunt atinse multe subiecte controversate
pentru lumea islamică, pentru Egipt în speţă, de la extremismul islamic,
liberalizarea economiei 4 , vestimentaţia acceptată 5 , corupţie,
exploatarea, ceea ce a dus la „Legea de Urgenţă” 6 şi consecinţele
ei (tortura, excesele, întemniţarea în locuri precum El’Aqrab/ „Scorpionul”
– închisoare cumplită construită în vestul ţării, în deşert),
brutalitatea excesivă a poliţiei, ipocrizia religioasă, falsa religiozitate,
extremismul, problematica poziţiei bărbaţilor şi femeilor în societate.
Autorul discută şi despre sex – hetero (despre poftele
bărbaţilor, ale femeilor, picantele discuţii dintre femei despre bărbaţi
ş.a.) şi homosexualitatea (în mai multe intervenţii despre carte
sau film s-a abordat şi problema aceasta pentru/ în lumea arabă).
În lumea arabă homosexualitatea nu este un subiect uşor nici de discutat.
Şi spune autorul: „Homosexualii, asemenea marilor spărgători,
micilor pungaşi sau tuturor celorlalte grupuri şi categorii care
se plasează în afara legii şi cutumei, inventează un limbaj propriu
numai categoriei lor.” Iar, de pildă, iată ce se spune într-o discuţie a
lui Hatim Raşid (educat, vorbeşte câteva limbi străine, dar „viaţa lui
secretă, de homosexual, este un fel de ladă închisă”) în colectivul
de la ziar (Le Caire): „Egiptul nu este o ţară înapoiată din cauza devierilor
sexuale, ci din cauza corupţiei, dictaturii şi nedreptăţii sociale”.
Sunt abordate şi alte subiecte destul de delicate în context,
avortul şi divorţul (de pildă Suad Gabir, soţia bogatului Hagg Azzam,
www.oglindaliterara.ro
ORIENTALIA
este practic sechestrată, dusă cu
forţa la spital unde adormită fiind
suportă fără voia ei un avort, apoi
află că este divorţată şi că „diferenţa
de zestre şi cheltuielile au fost
calculate după rânduiala lui
Allah”).
Astfel, Blocul Iakubian pentru
unii este închisoare, pentru alţii
un labirint al supravieţuii, ori chiar
lumea în sine. Autorul construieşte
un univers în mic, în care
fiecare luptă în felul lui pentru supravieţuire,
pofte sau mărire. Fără
a fi o naraţiune cu valenţe deosebite,
dar plăcută, romanul câştigă
prin atmosferă, coloratură şi problematica
propusă într-un mediu
anume, întreţesând poveştile de viaţă ale unei galerii de personaje
care, e drept, poate fi mai dificil de urmărit de către un cititor mai
puţin familiarizat cu limba arabă (deşi traducătorul a adaptat numele
pe cât posibil la fonetica limbii române).
În fapt, legătura dintre toate aceste personaje pare a o constitui
în cele mai multe cazuri Blocul Iakubian, martor la atâtea episoade
din istoria recentă a ţării, dar care reflectă întrucâtva şi
mendrele evoluţiei mentalităţii personajelor şi, extrapolând, a lumii
arabe. Nu putem spune că există un personaj „principal” (Blocul Iakubian
„preluând” acest rol), a cărui „poveste” să fie întrucâtva un
liant pentru destinele celorlalte, construite şi ca nişte reflectări ale tipologiilor
caracterologice/ de mentalitate/ educaţie din
societatea egipteană contemporană. O societate în
care se amestecă într-un mod aparte tradiţiile cu „importurile”
dinspre Occident sau de aiurea. Exemplele
sunt destule; să ne oprim doar la două petreceri de
nuntă, a lui Taha cu Radwa (în timpul căreia surorile
lui, respectând ceremonialul islamic, loveau dairalele7 Marius Chelaru
şi cântau: „Am venit la voi, am venit la voi,/ Salutaţi-ne
şi vă salutăm şi noi…/ Dacă n-ar fi poposit în valea
noastră,/ Şi dacă n-ar fi grâul copt, maroniu, Fecioarele
noastre n-ar fi frumoase şi cu păr strălucitor”) şi a
lui Zaki al-Dasuki cu Busayna al-Sayyid (în haine moderne,
costum şi rochie de mireasă, cu orchestră şi
cântece europene, la care se cânta, de pildă, Edith
Piaf).
Alaa al-Aswani, născut în 1957, dentist, romancier,
critic, publicist cu educaţie francofonă, studii şi în
SUA, un fondator al mişcării Kefaya (din lb. arabă –
„destul”), cum este cunoscută pe scurt o grupare care se opune guvernului
actual, pe numele complet el-Haraka el-Masreyya men agl
el-Taghyeer (Mişcarea egipteană pentru schimbare), arată cu acest
roman de ce mulţi îl văd drept succesorul lui Mahfuz într-o viitoare
candidatură la premiul Nobel, iar alţii văd în cartea sa o altă perspectivă
critică asupra societăţii islamice, după Versetele satanice
a lui Salman Rushdie. Nu ştiu dacă este neapărat o comparaţie pe
care trebuie să o avem în vedere, dat fiind multiplele diferenţe de
abordare între cei doi autori, dar cititorul care alege să citească Blocul
Iakubian va avea o lectură interesantă, şi, nu în ultimul rând, ar
putea să înţeleagă mai bine ce anume ne apropie şi ce ne depărtează
în înţelegerea vieţii, a lumii de arabi, şi că, până la urmă, exceptând
acele aspecte pe care politicul şi istoria şi-a pus indiscutabil
amprenta, oamenii de peste tot au în viaţa de zi cu zi în mare cam
aceleaşi probleme.
Alaa al-Aswani, Blocul Iakubian, roman, traducere în limba română
de Nicolae Dobrişan, Editura Polirom, Iaşi, 2007, 326 p.
1 Alte cărţi ale lui Alaa al-Aswani: Gam'iyya Muntazirī az-Za'īm, 2000, Nīran
Sadīqa, nuvele 2004, nuvele, Chicago, roman, 2007 ş.a.
2 Gamal Abd al-Nasir a fost liderul Revoluţiei Ofiţerilor Liberi, din 23 iulie
1952, în urma căreia monarhia a fost abolită şi a fost proclamată republica.
3 Unul dintre cele mai importante partide politice din Egipt, aflat la putere în
perioada dintre cele două războaie mondiale.
4 În 1975, în timpul preşedintelui Anwar al-Sadat s-a decis liberalizarea economiei
şi, ulterior, şi cea politică, într-o anume accepţie.
5 În jurul anilor 70 s-a revenit la ideea că hainele trebuie să acopere tot corpul
femeii, mai puţin faţa şi mâinile, dar ascunzând părul şi gâtul, ascunzând
trăsăturile corpului.
6 În 1981 Anwar el-Sadat a fost asasinat; ca urmare, a fost instituită starea
de urgenţă, constituţia a fost „suspendată” şi preşedintele a primit puteri
sporite; legea este în vigoare şi azi.
7 Daira sau dayere – tobă de mărime medie, cu clopoţei, folosită pentru
acompaniament.
4859