Mircea Eliade - Oglinda literara

LECTURI SUB ABAJUR
Condiţia artistului
la Macedonski şi Şt. Aug. Doinaş
1. Ambele creaţii reprezintă
profesiuni de credinţă, în sensul
că abordează ca temă problematica
rolului artei şi rostul artistului.
Ca şi tema, ideea fundamentală
e comună ambelor poeme:
marea artă reclamă din partea ar-
Constantin Miu
tistului sacrificii imense, uneori
chiar şi moartea acestuia. Din
aceste considerente, cele două arte poetice îşi află sorgintea în balada
Monastirea Argeşului.
Deşi opţiunile estetice ale celor doi poeţi diferă (Macedonski e
cel care teoretizează la noi simbolismul încă din 1880, în paginile Literatorului;
în volumul Poema rondelurilor - 1927 - asimilează
parnasianismul simbolismului; Şt. Aug. Doinaş este o personalitate
marcantă a poeziei contemporane, a cărui creaţie e de factură neoclasică),
totuşi, în ilustrarea destinului creatorului de frumos ei apelează
la o serie de motive şi procedee romantice.
Ambele poeme se remarcă printr-o creştere tensională a acţiunii,
produsă de o prezentare gradată a faptelor, planul real fuzionând
cu cel fantastic. Pornind de la opoziţia romantică dintre real
şi ideal (imaginar), cei doi poeţi recurg la motivul călătoriei, spre
a reliefa aspiraţia artistului spre absolut.
La Macedonski, planul real impune imaginea creatorului întrun
context social ostil (urletul vântului şi al lupilor). Motivul inspiraţiei
facilitează saltul în fantastic. În această parte, poemul are un
aspect mai pronunţat epic. Este, de altfel, partea cea mai întinsă a
Nopţii de decemvrie şi are ca secvenţe întâlnirea cu drumeţul
„zdrenţos şi pocit”, greutăţile drumului prin „pustiul fără viaţă“ şi viziunea
înşelătoare a Mekăi; pentru a culmina cu momentul dramatic
al morţii emirului.
Balada lui Doinaş are la bază dialogul, fiind intersectat de pasaje
narative. După scurta expoziţiune („Un prinţ din Levant îndrăgind
vânătoarea / prin inimă neagră de codru trecea”), desfăşurarea
acţiunii cunoaşte mai multe momente: renunţarea la vânatul obişnuit
(„vânatul cu coarne”, „căprioara cuminte”, „linxul ce râde cu ochi
sclipitori”, „vulpile roşii”, „iepurii mici”), apoi îndemnul de a vâna cu
săgeata „de lemn”, „de fier” şi „de foc” pe măsură ce prezenţa fantasticului
vânat se face tot mai mult simţită prin elemente ca apa,
iarba şi luna. La Doinaş, finalul e mai accentuat dramatic, prin răsturnarea
situaţiei de la începutul baladei: din vânător, prinţul devine
vânat.
2. Atât eroul lui Macedonski, cât şi cel al lui Doinaş, sunt nişte
aleşi: unul este emirul Bagdadului, celălalt – prinţ din Levant. Ei
renunţă la existenţa comodă, nu se mulţumesc cu ceea ce li se
oferă fără trudă: „…el e emirul şi toate le are”; „Şi el e emirul, şi
are-n tezaur / Movile înalte de-argint şi de aur, / Şi jaruri de pietre
cu flăcări de sori; / Hangiare-n tot locul, oţeluri cumplite / În grajduri
cai repezi cu foc în copite”. Emirul va renunţa la toate aceste bunuri
materiale pentru unul, spiritual. Gestul acesta îl diferenţiază de cei
cu o condiţie socială ca şi cea a lui. Prinţul din Levant renunţă şi el
la vânatul şi vânătoarea obişnuite; repetată aproape ca un ritual,
vânătoarea aceasta devine fastidioasă, de aceea va prefera o vânătoare
mai puţin facilă: „Un prinţ din Levant îndrăgind vânătoarea
/ Prin inimă neagră de codru trecea / (...) Dar prinţul trecând zâmbitor
înainte / Privea (...) lăsând în culcuş căprioara cuminte / Şi linxul
ce râde cu ochi sclipitori...”
Ambii protagonişti sunt obsedaţi de o dorinţă devoratoare, ei
se simt irezistibil atraşi de ceva care depăşeşte limitele realului:
„Dar zilnic se simte furat de-o visare / Spre Meka se duce cu gân-
4862
www.oglindaliterara.ro
dul mereu”; „Veniţi să vânăm în păduri nepătrunse / Mistreţul cu colţi
de argint...” Personalitatea celor doi eroi, precum şi ţelul lor se conturează
prin raportarea antitetică la spirite minore: pocitania în
zdrenţe (în cazul poemului lui Macedonski), „servitorii cu goarne”
(în cazul poemului lui Doinaş).
Viziunea amăgitoare a cetăţii sfinte sau a mistreţului cu colţii
de argint potenţează căutarea: „E Meka! E Meka!... /(...) Rămâne
nălucă dar tot o zăreşte”; „Priviţi unde-şi află odihnă şi loc / mistreţul
cu colţi de argint''.
Cei doi căutători sfârşesc tragic, devoraţi de propriul lor ideal.
3. Ambele creaţii au un caracter alegoric, impus de situaţii şi
personaje-simbol. Bunăoară, emirul Bagdadului este simbolul omului
de geniu, însetat de absolut, ca şi Hyperion.
Se remarcă la începutul poemului Noaptea de decemvrie
nota polemică, protestul împotriva unei societăţi ostile (viscolul şi
lupii sunt simbolurile unei societăţi refractare, de care artistul se
izolează în camera sa îngheţată). Reţinem că protestul creatorului
faţă de societatea ostilă este specific romanticilor (îl întâlnim şi la
Eminescu), iar gestul izolării în camera îngheţată e similar claustrării
simboliştilor (gest pe care-l vom regăsi la Bacovia). Corespondentul
emirului în balada lui Doinaş este prinţul din Levant, care întruchipează,
de asemenea, omul superior ce „vede idei”.
La Macedonski, idealul îl reprezintă Meka, cetatea sfântă, la
Doinaş mistreţul cu colţi de argint, ambele metafore-simbol întruchipând
absolutul, perfecţiunea, către care tinde artistul.
Drumul emirului din Bagdad prin pustiul fără viaţă înseamnă pe
de o parte căutare, luptă pentru atingerea idealului, iar pe de altă
parte sacrificiile imense pe care marea artă le reclamă din partea artistului.
Fără trudă, fără caznă, capodopera nu poate fi zămislită.
O asemenea idee o vom regăsi la Arghezi în arta sa poetică, Testament.
Drumul drept, ales de emir, este sugestiv pentru neacceptarea
compromisului, tot aşa cum „hăţişurile”, „pădurile nepătrunse” în
care se afundă prinţul din Levant indică refuzul căilor bătătorite. De
aici decurge conturarea personalităţii artistului, a devenirii sale.
La Şt. Aug. Doinaş, această idee este conturată pregnant la
începutul baladei: „Un prinţ din Levant (...) / prin inimă neagră de
codru trecea Croindu-şi cu greu prin hăţişuri cărarea” (s.n.). Dublul
ermetism al nepătrunsului ascuns este reliefat cu ajutorul sintagmei
de sorginte blagiană „inimă neagră de codru” (substantiv însoţit
de două atribute cu valoare de superlativ stilistic, pentru ideea de
nepătruns într-un topos sălbatic). Totodată, acţiunea de relevare a
misterului este una durativă şi este pusă în lumină prin intermediul
a două verbe (trecea la imperfect – acţiune neterminată, şi croind
- idee de continuitate). Cazna artistului transpare din punerea în relaţie
a celor două verbe atât cu sintagma „inimă neagră“, cât şi cu
locuţiunea adverbială de mod „cu greu”, precum şi cu substantivul
„hăţişuri”.
Tot la Şt. Aug. Doinaş, procesul creaţiei este sugerat şi de elemente
ca apa, iarba şi luna, care devin metafore-simbol: apa (începutul,
ca element vital în procesul plămădirii operei), iarba
foşnind (mişcarea, realizarea operei), luna lucind (etapa decantărilor,
a esenţializării şi abstractizării). Strălucirea argintie a apei, a
ierbii şi a lunii simbolizează transfigurarea realităţii în opera de artă.
î
4. Particularităţile artistice reies din apartenenţa autorilor la romantismul
colorat cu elemente parnasiene şi simboliste (cazul lui
Macedonski) şi echilibrat în înclinaţia neoclasică (la Doinaş).
Ambele creaţii folosesc o tehnică retorică. Retorismul poemului
lui Macedonski e determinat de folosirea numeroaselor repetiţii
şi reluări, procedee ce măresc forţa de sugestie şi conferă
creaţiei caracter simfonic. Spre exemplu, imaginea camerei în-