Mircea Eliade - Oglinda literara

EMINESCU „SERVIT” ALTFEL
DE TEATRUL ARARAT
Anca Goja
De 15 iunie, la 120 de ani de la moartea poetului naţional, Teatrul independent Ararat
din Baia Mare l-a omagiat pe Mihai Eminescu printr-un spectacol de poezie special.
Avanpremiera spectacolului „Pe mine mie... redă-mă" a avut loc la Biblioteca Judeţeană
„Petre Dulfu", instituţie cu sprijinul căreia acesta a fost realizat.
Scenariul, construit de actorul şi regizorul Claudiu Pintican, a fost realizat, nu întîmplător,
pornind de la un fragment din piesa lui W. Shakespeare, „Cum vă place", unde, în
monologul său, Jack Melancolicul atribuie fiecărei vârste a vieţii un rol: omul e, mai întâi,
prunc, apoi şcolar, pe urmă îndrăgostit, soldat, judecător, filosof şi... prunc, din nou.
Claudiu Pintican structurează întregul scenariu al spectacolului său în funcţie de
aceste vârste, conferindu-i un fir logic; sunt înşirate, astfel, ca perlele într-un şirag, versuri
despre copilărie, dragoste, femeie etc. În total, regăsim fragmente din aproximativ 40 de
poezii eminesciene, unele extrem de cunoscute, altele prea puţin, printre care toate „Scrisorile",
„Floare albastră", „Odă (în metru antic)", „Cugetările sărmanului Dionis", „Femeia,
măr de ceartă", „Luceafărul", „Glossă", „Memento mori", „Cărţile" (aceasta din urmă fiind
o altă sursă de inspiraţie pentru construirea întregului scenariu).
Într-un spectacol-maraton, Claudiu Pintican
demonstrează, fără putinţă de tăgadă, că
este un actor de clasă, ce reuşeşte să recite,
fără bâlbe şi extrem de convingător, „kilograme"
de versuri. Adevărata lansare la public
a spectacolului va avea loc în toamnă, odată
cu reînceperea şcolii; dacă elevii s-ar putea,
într-o primă fază, să ofteze cu exasperare auzind
că din nou trebuie să îngurgiteze poezie
eminesciană, care le este predată, poate, nu
tocmai inspirat în şcoală, cu siguranţă ei îşi vor
schimba opinia în timpul vizionării spectacolului.
Realizat cu minte de regizor, acesta reuşeşte
să fie captivant de la început pînă la
sfîrşit, fără a se constitui într-o înşiruire dezlînată
de versuri culese la întîmplare din opera
eminesciană. La reuşita lui contribuie, în egală
măsură, muzica originală, semnată de Călin
Ionce, şi prestaţia balerinei şi coregrafei Alina
Szasz.
deşi el se ştia „pur“, „destoinic“, „drept şi viteaz“, protagonistul mioritic
„socratic“ îşi „gospodăreşte moartea“, desemnând-o testamentar pe
Mioara Cuvântătoare să-l îngroape: Aicea pe aproape, / în strunga
de oi / să fiu tot cu voi, / în dosul stânii, / să-mi aud câinii... / Aste
să le spui / iar la cap să-mi pui / fluieraş de fag / mult zice cu
drag; / fluieraş de os / mult zice duios; / fluieraş de soc / mult
zice cu foc ! / Vântul când a bate, / prin ele-a răzbate / şi-oile s-or
strânge, / pe mine m-or plânge / cu lacrimi de sânge... (V) Motivul
alegoriei moarte-nuntă a conservat ideea fundamentală a Zalmoxianismului,
armonizarea părţii în sacrul întreg cosmic. Motivul
conţine sensuri filosofice profunde: nu dispărem în neant, ci ne contopim
cu marele întreg al universului. Folcloriştii, necunoscând esenţa
Zalmoxianismului, au interpretat „seninătatea“ protagonistului
mioritic şi „alegoria moarte-nuntă“ drept „fatalism“ / „altruism“ specific
valahilor / dacoromânilor, ceea ce este cu totul greşit. Protagonistul
mioritic reacţionează ca un veritabil nemuritor, ca un Sol la
Samoş (Soarele-Moş / Tatăl-Cer, Dumnezeul Cogaionului / Sarmizegetusei),
calitate în care participă la o ordine cosmică, prin nuntirea
sa, având ca naşi perechea sacră secundă din tetrada Zalmoxianismului,
Soarele şi Luna: Iar tu de omor / să nu le spui lor; / să le
spui curat / că m-am însurat / c-o mândră craiasă, / a Lumii Mireasă;
/ că la nunta mea, / a căzut o stea, / soarele şi luna / mi-au
ţinut cununa, / brazi şi păltinaşi, / i-am avut nuntaşi; / preoţi
munţii mari, / paseri lăutari, / păsărele mii / şi stele făclii...! (VI)
Motivul măicuţei bătrâne, după cum cred mulţi cercetători / folclorişti,
are o pronunţată funcţie estetică, sensibilizând cititorul şi accentuând
tragismul. Totul capătă semnificaţia unui protest împotriva „morţii premature,
nedrepte“. Motivul se alcătuieşte subtil, sub forma celor două
portrete: a) portretul măicuţei bătrâne: Maicuţă bătrână, / cu brâul
de lână, / din ochi lăcrimând, / pe câmpi alergând, / pe toţi întrebând…;
b) portretul protagonistului mioritic: Mândru ciobănel /
EVENIMENT
Vocea actorului Claudiu Pintican este completată de intervenţiile, pe bandă, ale cîntăreţei
Casandra Hauşi şi ale actorilor Diana Podăreanu, Adriana Covaci, Dana Ilie Bărbosu şi
Anton Tauf. În concluzie, „Pe mine mie... redă-mă" este o modalitate modernă, actuală şi captivantă
de a-l cinsti pe Mihai Eminescu, altfel decît o facem (unii dintre noi) la şcoală.
tras printr-un inel: / feţişoara lui / spuma laptelui; / mustăcioara
lui / spicul grâului; / perişorul lui / pana corbului; / ochişorii lui
/ mura câmpului…! Având statutul de nemuritor, de Mesager Celest
/ Sol, protagonistul mioritic reprezenta – în faţa divinităţii supreme, a
lui Samoş / Soarele-Moş, Dumnezeul Cogaionului / Sarmizegetusei –
prin chipul său („iniţiatic“ / „misteric“): clasa pastorală «feţişoara lui
/ spuma laptelui»; clasa agricultorilor «spicul grâului»; totodată, prin
chipul său de Mesager Celest, protagonistul mioritic atrăgea atenţia divinităţii
supreme să dea rod bogat şi câmpurilor «mura câmpului»
pentru culegătorii luncilor / pajiştilor şi ai zăvoaielor / pădurilor.
SIGLE:
· CELP = George Coşbuc, Elementele literaturii poporale
(antologie, prefaţă şi note de I. Filipciuc), Cluj-Napoca, Editura
Dacia, 1986.
· EDZG = Mircea Eliade, De la Zalmoxis la Genghis-Han
(studii comparative despre religiile şi folclorul Daciei şi Europei Orientale
– trad. Maria Ivănescu şi Cezar Ivănescu), Bucureşti, Editura
Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1980.
· FMtcg = Adrian Fochi, Mioriţa tipologie, circulaţie,
geneză, texte (cu un studiu introductiv de Pavel Apostol), Bucureşti,
Editura Academiei R. P. Române, 1964.
· GCiv = Marija Gimbutas, Civilizaţie şi cultură (traducere
de Sorin Paliga; prefaţă şi note de Radu Florescu), Bucureşti, Editura
Meridiane, 1989.
· HIst, I, II = Herodot, Istorii, I, II (traducere de Adelina Piatkowski
şi Felicia Vanţ-Ştef), Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 196l (I),
1964 (II).
· TIR, I = Ion Pachia Tatomirescu, Istoria religiilor, vol. I (Din
paleolitic / neolitic, prin Zalmoxianism, până în Creştinismul
Cosmic al Valahilor / Dacoromânilor), Timişoara, Editura Aethicus,
2001.
www.oglindaliterara.ro 4919