Mircea Eliade - Oglinda literara

D I V O R Ţ D E A U R
la Teatrul Municipal
Seara zilei de
vineri, zece iulie, aducea
o ploaie torenţială peste
clădirea Teatrului Municipal
Focşani, ce se
pregătea de reprezentaţia
ultimei sale premiere
a stagiunii
2008-2009.
„Divorţul de aur”
de Nae Cosmescu şi
Sorin Petrescu, este un
text scris special pentru
protagoniştii spectacolului
Tamara Buciuceanu şi Sorin Francu, o comedie cu morală, dar
şi cu o tuşă amară.
Regia este semnată de Nae Cosmescu, unul din cei mai importanţi
regizori de televiziune şi de teatru în România şi nu numai,
semnatarul spectacolului „Tache, Ianche şi Cadâr, montat la
Focşani, care a devenit, de la prima reprezentaţie un mare succes.
Cu o sală aproape plină, luminile rampei s-au aprins,
lăsându-ne să urmărim povestea celor doi – Tarsiţa şi Spirache
Piteşteanu. Ea, coristă, el, trombonist la
Operetă.
Deşi s-au scurs cincizeci de ani de
căsnicie, pe care urmează să şi-i serbeze,
împreună cu prietenii, a doua zi, iubirea
e încă prezentă şi se observă din
tandreţea cu care îşi vorbesc, din reînnoirea
jurămintelor pe care şi le-au făcut
cu cincizeci de ani în urmă, din gesturile
mărunte, din felul în care îşi spun „noapte
bună”.
Apoi, urmează visul ei, al Tarsiţei.
Acest vis e, de fapt, ceea ce trăiesc
mai toate cuplurile zi de zi: reproşuri,
frustrări, adulter, frici, neîmpliniri, dorinţe.
Toate, adunate în replici spumoase sau
pline de profunzime şi chiar tristeţe.
Astfel, aici, în vis, Tarsiţa îi reproşează lui Spirache, că n-a
fost bun de nimic toată viaţa, că e redus mintal şi că din acest motiv
n-a fost în stare să termine nici primul an de facultate pentru a deveni
dirijor. Când el îi spune că i-a fost alături întotdeauna, ea îi
răspunde că da, i-a fost: atunci cînd n-a luat examenul de soprană,
cînd au silit-o să se pensioneze înainte de vreme, când i-au murit
părinţii, concluzionând „mă, tu nu vezi că toată viaţa mi-ai purtat ghinion
??!!!”. Nemaipunând la socoteală faptul că au fost cincizeci
de ani de sex nereuşit!! Drept pentru care decide să divorţeze de el
şi să nu mai sărbătorească nunta de aur, ci divorţul de aur. Poate
că, odată divorţată va putea şi ea, în sfârşit, să trăiască aşa cum a
visat, nu să fie nevoită să suporte un beţiv, care s-a uitat după „pipiţe”.
Singurul motiv pentru care a stat atâta vreme lângă el fiind
frica, o frică pe care o purta încă din copilărie, când părinţii ei, aflaţi
într-un magazin, s-au ascuns după un raft să vadă cum va reacţiona
ea. Frica de mai tîrziu, din timpul războiului, când se ruga la Maica
Domnului să nu li se întâmple ceva părinţilor.
Răspunsul lui Spirache e pe măsură. Întreaga viaţa a fost
sub papucul ei, trebuind să-i ceară voie ca la armată „Permiteţi dom’
plutonier?” pentru a face ceva sau a bea un pahar, fiind nevoit săşi
ascundă sticla în cele mai surprinzătoare locuri „în cilindrul de
matal din spatele frigiderului”. A renunţat la visurile sale, pentru a-i
fi ei bine. Ba, culmea!!, a făcut chiar streap-tease pentru ea, a sărit
de pe mobile, pentru a-i satisface fanteziile sexuale, ajungînd
dimineaţa la serviciu „stors ca o lămâie”.
S-a făcut că nu observă diferenţa de vârstă dintre ei – zece
ani – deşi „era o hoaşcă pe când eram încă verde”, cu toate că
unchiul său l-a avertizat „nepoate, femeia e invers decât vinul: cu
cât e mai veche cu atât e mai acră!”.
www.oglindaliterara.ro
EVENIMENT
Aşa cum spuneam, Tarsiţa
ia decizia de a divorţa, pe
motiv de „nepotrivire de caracter”.
Ajunşi în acest punct,
Spirache propune să facă divorţ
cu dar. Că, de ce n-ar sărbători
şi cu acest prilej. Surprinsă de
faptul că Spirache se bucură de
propunerea ei, Tarsiţa continuă
reproşurile, el contraatacă şi uite
aşa se atinge punctul culminant
în care, de enervare, lui
Spirache i se face rău şi...moare.
În final, trezindu-se speriată,
Tarsiţa, cu ochii în lacrimi îi
povesteşte coşmarul care a chi- Paula Grosu
nuit-o toată noaptea, exprimându-şi
teama de a nu-l
pierde. În timp ce îşi iau cafeaua de dimineaţă el o asigură că nu o
va lăsa singură nici după moarte. Citind în ziar o ştire care spune că
o casă devine cămin atunci când poţi să scrii pe mobilă „te iubesc”,
în timp ce ea aduce de la bucătărie două cupe şi o sticlă cu şampanie
pentru a sărbători, de dimineaţă, aniversarea celor cincizeci
de ani de căsnicie, Spirache scrie pe oglindă, cu rujul, această declaraţie
de dragoste. Spectacolul se termină în clinchet de pahare,
lasându-ne nouă, celor din sală, multe întrebări în gând, despre
vieţile noastre.
Am avut, încă o dată prilejul şi privilegiul de a ne lăsa seduşi
de inegalabila interpretare a Tamarei Buciuceanu, secondată subtil
şi inteligent de Sorin Francu, aflat în
plină maturitate creatoare.
Nu ştiu dacă se mai pot scrie cuvinte
care să ne aducă în plus, ceva ce
nu ştim despre personalitatea artistică a
Tamarei Buciuceanu. De-a lungul celor
cincizeci şi şapte de ani de carieră s-au
inventat superlative grăitoare despre
domnia sa.
Cuvântul pe care aş vrea să-l
scriu aici, şi care nu se referă neapărat la
jocul de pe scenă, este simplitate, în cel
mai frumos şi mai pur sens ce îi poate fi
atribuit.
Nu cred că am calitatea de a vorbi
critic despre spectacol, o vor face, în
toamnă, cei care sunt în masură, când se va deschide stagiunea
2009-2010.
Dacă în seara de vineri a plouat cu găleata şi spectatorii au
avut un motiv de a nu umple la refuz sala, în cea de sâmbătă, unsprezece
iulie, nu ştiu ce scuză au avut?! Poate faptul că e vară şi
sunt în concediu, poate că, sâmbătă fiind, erau la nunţi. Cine ştie?
N-aş vrea să cred că i-a speriat costul biletului (50 lei). Ar fi impardonabil!!!
E vorba de Tamara! UNICA!!
Şi mai am un argument. Nu trebuie ratată ocazia de a o
vedea, în plină formă, la vârsta de optzeci de ani!, pe care i-a împlit
pe 10 august!
4937