Create successful ePaper yourself
Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.
Alchimia frumosului sensibil<br />
[ Paul Sân-Petru - Alchimia Muzelor, Editura Art XXI, Iaşi, 2009 ]<br />
Intuiţia nu ne poate da rigoare şi nici certitudine, spunea<br />
la un moment dat Henry Poincaré. Cu siguranţă, însă, intuiţia<br />
ne îndreaptă paşii aproape de fiecare dată către frumos<br />
şi inefabil.<br />
Vorbind despre cea mai recentă carte, “Alchimia muzelor”,<br />
a lui Paul Sân-Petru, aş începe prin a spune, fără să<br />
am deloc impresia că exagerez, că nimic nu e mai frumos<br />
decât... o carte frumoasă! Ştim bine că inefabilul poeziei îl<br />
putem întâlni pretutindeni unde există frumuseţe şi sensibilitate.<br />
La fel cum şi pictura, prin efectul psihologic al culorii,<br />
poate rivaliza cu senzaţia, inexprimabilul şi abstractul.<br />
Ideea de a asocia poeziile cu picturile marelui Nicolae<br />
Grigorescu este, în esenţă, una pe cât de originală, pe<br />
atât de responsabilă. Prin vocaţia absolută a frumosului, prin<br />
idealul său artistic şi prin operele nemuritoare dăruite Nicolae<br />
Grigorescu este o legendă a picturii româneşti şi universale.<br />
Pe de altă parte, poeziile lui Paul Sân-Petru, ca<br />
expresie strălucită a spiritului, urmează trasee similare, contiguităţile<br />
râvnind spre un ideal al unor picto-poeme în care<br />
cuvântul şi culoarea se amestecă într-un raport armonic ce<br />
aspiră spre o desăvârşită contopire. Procedeul alchimic propus<br />
de Paul Sân-Petru în cartea sa a avut în vedere o astfel<br />
de combinare, deloc întâmplătoare, a cuvintelor aşezate poetic<br />
cu imaginile picturale desăvârşite<br />
moştenite de la Nicolae Grigorescu. Rezultatul<br />
acestei împreunări nu putea fi altul<br />
decât o secţiune de aur inspirând frumuseţe<br />
şi beatitudine.<br />
După cum bine ştim, toate artele<br />
au în comun imaginea. Dar, aş îndrăzni să<br />
spun chiar mai mult, anume că, dacă două<br />
imagini ne sugerează o aceeaşi emoţie, ele<br />
sunt, dacă nu congruente, atunci cu siguranţă<br />
complementare, chiar şi atunci când<br />
provin din două arte distincte.<br />
Dacă inteligenţa în actul poetic<br />
este o floare rară în cazul multora dintre<br />
poeţii noştri tineri, la Paul Sân-Petru nu<br />
numai că ea se simte omniprezentă în<br />
actul poetic propriu-zis, dar ea s-a manifestat<br />
cu prisosinţă şi în cazul selecţiei picturale<br />
din “colecţia N. Grigorescu”, dovedind că această treabă<br />
nu e nicidecum indicată unui novice, ci unui viu cunoscător<br />
şi iubitor al acestei arte. Cu o exactitate de chirurg, poetul a<br />
făcut o selecţie scurtă dar obiectivă a picturilor adecvate poemelor<br />
sale pentru acest volum, obligând astfel cititorul la o<br />
atenţie maximă în actul de “degustare” a textelor sale. Practic,<br />
în acest volum autorul ne demonstrează că este şi posesorul<br />
unei părţi importante din teritoriul artei picturale.<br />
Poezia este limbajul suprem, în care cuvântul poetic<br />
exprimă inexprimabilul. Poezia lui Paul Sân-Petru este, indiscutabil,<br />
una a fragilităţii. El îşi estetizează trăirile, poetizând<br />
realitatea şi învăluind-o într-o aură magică prin închipuirea<br />
unor fastuoase ceremoniale: “Apoi schimba-vom locul / cu-n<br />
pui sfios de astru / ce traversează tulbur / adâncul ochi albastru“<br />
(Cumpăna, p.11).<br />
O pictură emoţionează privitorul, îi încântă privirea, îi<br />
provoacă sentimente deosebite şi îi transmite o anumită<br />
trăire sufletească. Frumuseţea unei picturi este dată de expresivitatea<br />
compoziţiei, a desenului, prin armonizarea culorilor,<br />
prin organizarea echilibrată a formelor în spaţiul plastic<br />
etc. Iar toate acestea le întâlnim cu prisosinţă în picturile<br />
marelui Nicolae Grigorescu.<br />
De pildă, coaja mesteacănului din pictura lui Grigorescu<br />
prilejuieşte o evocare a cromaticii prelungite prin<br />
ADNOTĂRI<br />
metamorfoză în veşnicia curgerii<br />
vremii: “cum prelungeşte<br />
ziua coaja lor!” (“La marginea<br />
crângului”, p. 13). Iată însă şi<br />
o rememorare a veşniciei, o<br />
altă reflecţie a inexpugnabilităţii<br />
timpului, în câteva versuri<br />
remarcabile: “Bătrâna îşi cârpeşte<br />
mai departe / o zdreanţă Petre Rău<br />
veche-n lung şi în cruciş / şi<br />
parc-aude cum la prima ploaie<br />
/ se surpă vremea prin acoperiş” (“Bătrâna la Chailly, cârpind”,<br />
p. 17). Timpul nu iartă în curgerea sa nici culoarea:<br />
“Alb-rozele petale-or rugini, / în nostalgie rodul se vanchide…<br />
/ Cum să le-ajut?... Această scurtă zi / nici pentru<br />
mine nu se mai divide!” (“Peisaj – măr înflorit”, p. 73).<br />
Dar cuvintele sunt în şi din imagini. Adesea ele, cuvintele,<br />
ignorând logica, se atrag între ele într-o rostire incantatorie,<br />
tentând străfulgerările de sens: “Ulciorul ei a fost<br />
cândva pământ, / (pământul lui, mai ştii ce vietate...) / şi apan<br />
el, răspunsul setei noastre / cu destinaţii binecuvântate!”<br />
(“Fata cu ulciorul”, p. 19).<br />
Rafinamentul semantic, precum şi jocul pe pagină cu<br />
cuvinte şi imagini atenuează melancolia,<br />
instituindu-i şi alte motivaţii decât cele direct<br />
existenţiale: “Şi gata-i pânza, proaspăt<br />
înălbită, / sau timpul se-nvecheşte peste<br />
ea / aşteaptă fata, încă mai aşteaptă / şi tot<br />
nu ştie când, şi care va…” (“Fata cu zestre,<br />
aşteptând”, p. 29).<br />
Poezia este expresia fiinţei, modulată<br />
după trăirile sale proprii. Poetul însă,<br />
un cuceritor de absolut, îşi caută salvarea<br />
direct în poezie: “Tulpinii i s-a dat o viaţă<br />
verde / ea anonim va trebui să crească / în<br />
tainica încredere livada / dă lecţii de răbdare<br />
pământească” (“Flori”, p. 35).<br />
Instrumentele sunt cele care ne fac<br />
viaţa mai uşoară. Însă ele există doar prin<br />
mâna şi mintea omului, ele fac minuni şi<br />
participă la miracol numai dacă sunt manipulate<br />
de om: “Vor bântui coclaurii de pânze / urmând baletul<br />
mâinii – zbor lejer - / seduse pân-la ultima culoare /<br />
ca-ntr-un irezistibil adulter” (“Pensulele pictorului”, p. 69).<br />
O pictură nu poate fi decât originală. O pictură reuşită<br />
este aceea creată de sentimente prin intermediul văzului. Dar<br />
pictura exprimă şi viaţa prin intermediul comunicării vizuale.<br />
Ea este probabil o limbă universală, pentru că vorbeşte liber<br />
tuturor despre ce reprezintă. “Pictura e oglinda lumii”, spunea<br />
cândva Leonardo da Vinci.<br />
Alăturată poeziei, pictura transpune frumosul sensibil,<br />
sublimul, prin destăinuirea divinului. Această îngemănare<br />
este posibilă pentru că omul seamănă cu universul şi universul<br />
seamănă cu omul, iar poetul ştie cel mai bine acest<br />
lucru: “Trei sferturi de planetă-i doar oglindă - / că Demiurgul<br />
vru să-şi vadă chipul, / dar n-a-ncăput de Sine şi de stele /<br />
precum în mări nu-i loc de tot nisipul” (“Autoportret”, p. 85).<br />
Se spune că orice operă se continuă în cititor sau,<br />
mai precis, renaşte odată cu fiecare cititor în parte. Şi, în<br />
multe privinţe, abia atunci când se află pe mâna mulţimii, ea<br />
se naşte cu adevărat.<br />
Eu cred că şi omul renaşte, odată cu fiecare carte<br />
citită. Iar când cartea este una deosebit de îngrijită, special<br />
gândită să fie dăruită oamenilor, spre bucuria sufletului lor,<br />
atunci ea şi-a atins cu adevărat ţelul.<br />
www.oglinda<strong>literara</strong>.ro 4893
Change language