Mircea Eliade - Oglinda literara

NOII PRECUPEŢI
Adrian Gavrilescu
(urmare din numărul anterior)
Cadrele didactice din universităţi semnează pre ponderent
în publicaţiile profesionale şi aproape deloc în revistele « populare
», al căror limbaj le este accesibil unor categorii largi ale populaţiei.
Retragerea grupului de poli-tical scientists din marile dezbateri dăunează
valorii globale a «discursului public », lăsat la îndemîna jurnaliştilor.
In România, universitarii de ştiinţă politică, indiferent de expertiza
lor, au făcut de mult pasul către mediatizare, adaptîndu-şi
discursul. Cauzele, acestei mişcări sînt evidente: tentaţia unui profit
major şi rapid, imposibil de ob ţinut într-o universitate românească;
incapacitatea de a ela bora lucrări serioase pe piaţa ştiinţei politice,
care să concureze cu produsele occidentale ; refugiul flatant în spaţiul
media-tic. Universitarii, la rîndul lor, nu pot stabili cota analizelor
politice, fiind concuraţi de un segment de « analişti» al căror
instrumentar este mult mai primitiv şi, în consecinţă, mult mai căutat
de public.
Cei ce-şi doresc să devină patroni de editură sau măcar directori
de colecţii trebuie să folosească alte ingrediente pentru a obţine
succes. Mai întîi, un patron se cuvine să dis pună de fondurile
necesare înfiinţării unei edituri, oricît de modestă. Urmează tipărirea
de titluri în acord cu bugetul sau cu ambiţiile. Senzaţia audienţei o
dă prezenţa în media, în librării, la manifestări ale asociaţiilor sau
ale breslei întregi, alături de jucătorii majori de pe piaţa editorială.
Contează apoi premiile acordate în cadrul organizaţiilor şi asociaţi -
ilor, prilej de a deţine prim-planul măcar un timp, chiar dacă acest
tip de recompensă nu înseamnă creşterea numărului de cărţi vîndute.
Dacă afacerea nu merge nici măcar la un nivel minimal, iar datoriile
către stat se acumulează într-un ritm periculos, atrăgînd
blocarea conturilor de către Fisc, benefice sînt lansările de volume
noi şi alte diverse eveni mente care să devieze atenţia de la problemele
financiare şi/sau de imagine. Cifrele mari la raportarea tirajelor
sau vînzărilor indică puterea investiţiilor, valoarea strategiilor
editoriale şi abilităţile condacerii editurii.
A conduce o editură înseamnă şi a cultiva relaţii privi legiate
cu autorii, a-i face să publice mai degrabă la tine decît la alte edituri,
a cîştiga bunăvoinţa criticilor literari, a-i determina să scrie cronici
favorabile şi să evite publici tatea la produsele altor case
editoriale. Cînd constrîngerile materiale sînt prea severe pentru a
dezvolta portofoliul edi torial, recomandabile sînt acordurile încheiate
cu cei care doresc să-şi tipărească lucrările cu orice preţ, inclusiv cu
acela al achitării costurilor de editare, deşi formula «în regia autorului»
nu mai apare în primele pagini ale cărţilor. O categorie interesată
cu predilecţie de acest procedeu este cea a universitarilor
preocupaţi să-şi extindă numărul publica ţiilor, chiar dacă lucrul presupune
curtarea editurii şi plata serviciilor aferente din fonduri proprii.
Statutul de director de colecţie reclamă deocamdată pu ţine
noţiuni de management, dar multe relaţii interumane. Director de
colecţie poate fi, de pildă, un critic literar căruia i se oferă o asemenea
sinecură pentru a-1 ataşa intereselor editurii. Cînd criticul
este un prieten, evoluţia acestuia în sprijinul editurii este cu atît mai
predictibilă. Dacă e vorba de un tînăr cronicar aflat în căutarea debutului
editorial, a popularităţii sau a banilor, manipularea sa e foarte
la înde-mînă. Din această poziţie, directorul de colecţie îşi poate
ajuta amicii sau colegii să publice şi să se bucure de repu taţie. Sau
se poate ajuta pe sine creîndu-şi un grup de autori preferaţi din partea
cărora aşteaptă să obţină avantaje simi lare. Căci multiplicarea
serviciilor făcute altora semnifică în paralel acumularea datoriilor
celorlalţi faţă de tine. Rezul tatul este o reţea de complicităţi de cele
mai multe ori ne cunoscute publicului, susţinător financiar şi simbolic
al unui segment de autori pe care-i favorizează calitatea de coor
donatori de colecţie.
Moderatorii de talk-show trebuie să provină din catego ria jurnaliştilor.
In presă obţin aceştia experienţa limbajului frust, a gesticulaţiei
intense, a decontextualizării evenimen telor comentate şi a
tratării simpliste a fenomenelor politice. Intelectualul public de platou
TV devine indispensabil atunci
cînd publicul apreciază stilul în care îşi abordează invitaţii,
jucînd cartea opoziţiei la o lume politică în care abundă fenomenele
de corupţie sau incompetenţa. Alăturîndu-se maselor, realizatorul
TV îşi utilizează grupul de parteneri de discuţie pentru a-şi construi
şi menţine imaginea de parti zan al cauzelor celor mulţi. Elementele
biografice care atestă provenienţa sa din rîndurile majorităţii sau,
mai simplu, segmentele de limbaj ce-i sînt familiare acesteia pot fi
ATITUDINI
com ponente eficiente ale reuşitei în carieră, deşi vestimentaţia sau
accesoriile (stilouri, rame de ochelari, ceasuri etc.) se află adesea
în flagrantă contradicţie cu « originea sănătoasă ».
Comentarea evenimentelor politice nu necesită vreo pregătire
ştiinţifică în domeniu, ci cel mult o documentare grăbită. Dacă
aceasta este insuficientă, soluţia constă în in vitarea unui interlocutor
care captează atenţia publicului printr-un comportament degajat
şi comic, prin agresivitate sau prin discreditarea persoanelor analizate.
Regula li se aplică şi invitaţilor curenţi, chemaţi să vorbească,
nu să emită opinii argumentate. Indicată este sublinierea apăsată a
adver sităţilor între politicieni şi colaboratorii-jurnalişti ai mode -
ratorului chiar de la începutul emisiunilor, pentru ca astfel, showurile
să însemne un conflict. Capitală este crearea unei foarte bune
relaţii cu telespectatorii - această legătură cor dială trebuie să le dea
asistenţilor iluzia că seamănă cu ido lul lor într-o anumită privinţă.
Pentru o asemenea relaţie, ideale sînt figurile familiare, cele cu care
publicul s-a aco modat şi în,care se regăseşte parţial.
Componenţa scenei româneşti a talk-show-ului de tele -
viziune arată o dominaţie masculină incontestabilă în rîndul realizatorilor.
Eventualele candidate la posturi de acelaşi gen riscă, deci,
să primească deocamdată refuzuri amabile din partea patronilor de
posturi TV. Onorariile uluitoare ale talk-show-men-ilor pot constitui
însă un stimulent eficace pentru a intra în competiţie cu numele celebre.
Pentru cel ce intenţionează să ajungă intelectual public pe
calea sociologiei este obligatorie o diplomă universitară în domeniu.
După obţinerea ei, tînărul are de ales între un parcurs academic
şi unul într-un institut de sondare a opi niei publice sau o firmă
de consultanţă politică. Prima va riantă ce"re, ca şi în cazul intelectualilor
publici din zona universitară, constituirea unei echipe sub
emblema unui nume cu rezonanţă - pe termen lung, ataşamentul
faţă de nume şi grup aduce profituri considerabile. La început, e
vorba de un post minor într-o catedră, dar acesta se poate transforma
treptat într-un statut universitar solid, impli-cînd publicarea
de articole şi lucrări ample, lansarea într-o reţea de congrese externe,
o activitate de cercetare într-un institut, participarea la derularea
de programe europene fi nanţate consistent. Ca şi în alte spaţii
intelectuale, coabitarea cu personajele-cheie este parola de acces
la un univers aca demic elitist, în care distribuţia figurilor se modifică
foarte rar. In segmentul sociologilor care au preferat afacerile personale
- sondajele de opinie sau consultanţa politică — există succese,
dar ele sînt mai rare. Riscul major al unui astfel de itinerar
este frustrarea de a nu fi retribuit în funcţie de vo lumul de muncă depusă.
Avansarea unui jurnalist debutant pînă la poziţia de edi-torialist
nu este simplă din pricina mizelor unui asemenea titlu: vizibilitate
mediatică, invitaţii în emisiunile televizate şi, cu puţină şansă,
pe lîngă contactele obligatorii, achiziţia unui fotoliu de moderator de
talk-show, adică un contract ferm şi un salariu pe care nu-1 poate
concura nici o redac ţie de cotidian important. Pînă la studioul TV,
aspirantul la statutul de editorialist se poate antrena cu articole de
fond pe subiecte politice. Esenţială este identificarea unui model în
rîndul vedetelor jurnalistice şi curtarea sa insistentă. Uneori, identificarea
poate merge pînă la o relaţie afectivă cu acesta, ceea ce
comprimă etapele traseului pînă la vîrful ierarhiei. De regulă însă,
se impune imitaţia - aceas ta este, oricum, preferabilă tentativei de
a practica un stil propriu. Contează cu adevărat reproducerea cuvintelor
pre ferate din vocabularul uzual al «maestrului», căci gestul
atrage condescendenţa acestuia. Urmează cîţiva ani de uce nicie, la
capătul cărora s-ar putea deschide perspectiva avan sării, a unei retribuţii
superioare şi a unei posibile colaborări la emisiunea televizată
a editorialistului-reper. Subiectele editorialelor trebuie alese cu
atenţie pentru a nu leza inte resele protectorului. Concordanţa cu viziunea
politică ^ aces tuia este la fel de oportună ca şi solidaritatea
cu manifestările sale publice. Inamicii şefului devin inamicii subordonatu
lui, căci părăsirea « tribului » este inadmisibilă. Vizibile trebuie
să fie şi participările la asociaţiile pentru promovarea drepturilor
jurnaliştilor. Activismul şi credinţa în valorile etice ale presei, în delimitarea
netă a adevărului de calom nie, în standarde de performanţă
fac o bună impresie asupra conducătorilor de gazete. De
altfel, evoluţia în planul secund al organizaţiilor profesionale (primplanul
fiind deţinut de directorii de cotidiene) este benefică pentru
carieră.
Numitorul comun al tuturor manifestărilor enumerate pentru
transformarea intelectuală este piaţa, mai bine zis, adaptarea la limbajul
ei, apt să satisfacă un număr cît mai mare de receptori.
Această conduită presupune renunţarea la orice pretenţii de obiectivitate
şi ton ştiinţific, acomoda rea cu un spaţiu dominat de gustul
pentru explicaţiile facile. Folositoare este şi interiorizarea gustului
pentru eveniment, căci subiectele urmează să fie epuizate în cîteva
ore de la lansarea lor, concomitent cu clasificarea personajelor comentate
în diverse categorii familiare publicului.
www.oglindaliterara.ro 4925