You also want an ePaper? Increase the reach of your titles
YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.
BIG BROTHER<br />
Ora 7 dimineaţa în casa Big Brother. Liniştea de peste<br />
noapte fu întreruptă demonic de ţiuitul electronic al ceasului. Primul<br />
făcu ochi Platon, care după ce cugetă puţin se ridică şi plecă să cutreiere<br />
toate camerele vilei. Pe rând, ceilalţi s-au îndreptat spre duş<br />
şi mai apoi spre bucătărie. Cereale, ouă ochiuri, cafea decofeinizată,<br />
Prigat nectar, toata lumea se îmbulzea să apuce câte ceva.<br />
Trezit mai târziu, Newton nu a mai găsit nimic. Aproape nimic, pentru<br />
că, tocmai când vroia să iasă din bucătărie, de pe ultimul raft, de<br />
lângă un robot Phillips, îi căzu în cap un măr roşu. Foamea îi pierise<br />
oricum, dar îl luă doar pentru a se juca cu el. Afară, la una dintre<br />
măsuţele de lângă piscină, Chomsky şi Piaget savurau câte o<br />
Coca-Cola şi un Pepsi şi se ciondăneau asupra cărei bauturi este<br />
mai bună. La doar 3 metri de cei 2, la buza piscinei, Hamlet şi Einstein<br />
îşi clăteau ochii în ultimul număr Playboy. O comparaţie propusă<br />
de unul dintre redactori stătea la baza filosofării lor. Cu sau<br />
fără silicoane, se întreba primul. Asta e întrebarea! Albert, ce părere<br />
ai? Dragul meu, totul e relativ! Cineva le stropi revista, lucru<br />
care îi facu pe amândoi să arunce priviri încordate la acel dizgraţiat.<br />
Figurile lor deveniră, însă, mai puţin vindicative când văzură cine<br />
le-a întrerupt discuţia. Era Arhimede, care tot încerca să scufunde<br />
corpul unui vaporaş din plastic reciclat în apa bazinului. Nu ştiu ce<br />
are, de când a venit aici se tot joacă cu ăla... În vilă, sus la etajul 1,<br />
cineva bătea disperat în geam. Poc... poc poc... poc... poc poc<br />
poc... poc. Era Samuel Morse, care rămăsese (din nou!?!) închis în<br />
camera de unde să dădeau mărturiile video. De jos, toţi râdeau de<br />
el, dar, în cele din urmă, l-au ajutat să iasă... cu greu, pentru că rătăciseră<br />
cheia. Noroc cu un praf adus de Nobel, căruia i-au dat foc<br />
şi au reuşit să deschidă uşa. Au coborât toţi în living unde fraţii Lumiere<br />
erau dornici să le-o arate pe Angelina Jolie acompaniată de<br />
Brad Pitt în Mr. & Mrs. Smith. Se lasă seara în casa Big Brother. Atmosfera<br />
era destinsă, filmul şi berea curgeau, popcorn-ul sărea din<br />
castroane în stomac, iar de sus, dintr-un colţ, ochiul roşu al unei camere<br />
Sony îi privea blând pe toţi.<br />
IUBIRE INTERZISĂ<br />
Îi promisese o seară perfectă. Nu-i va da drumul din mâini<br />
pentru ore şi ore. Însoţit de lumina roşiatică a lămpii, turnă coniac<br />
în pahar. O picătură sări pe ea. O şterse uşor, cu grijă. Degetele îi<br />
mângâiau pielea catifelată, netedă, perfectă ca un strop de rouă<br />
într-o dimineaţă răcoroasă de martie. Îi dădu veştmântul jos cu o<br />
nerăbdare ce-i provoca fiori pe şira spinării. Ea se deschise uşor<br />
sub atingerea-i fierbinte. Formele ei îl năuceau, păreau că dansează<br />
pe retina lui. O adulmecă îndelung, ca un astmatic în căutarea<br />
următorii guri de aer. Mirosea a prinţese şi a trandafiri sângerii,<br />
a cavaleri de ev mediu şi a zăpadă de gerar. Sute de ani de istorie<br />
erau încastraţi într-un corp atât de mic. Se îmbăta cu gândul la deliciul<br />
ce va urma. Începu timid să-i soarbă esenţa spre a-i pătrunde<br />
tainele ascunse până atunci. Cuprins de vraja ei, aproape că nu sesiză<br />
zdrăngănitul metalic al cheii in yală. Se deshise uşa. Gresia<br />
plângea sub tocurile ei ascuţite. Poşeta ateriză obosită pe mica măsuţă<br />
din lemn de cireş. O mână deschise uşa de la dormitor. Rămase<br />
în prag şi se uita uimită la el. Ei erau în fotoliu, el o ţinea în<br />
braţe protejând-o de flăcările din ochii ei. “Iubitule…cum ai putut?!?<br />
Te-am rugat să pui la spălat, să dai şi tu cu aspiratorul…geamurile<br />
alea trebuiesc şi ele şterse. Şi tu?... Citeşti?!? Lasă cartea aia odată<br />
şi fă ce te-am rugat să faci. Nu ştiu…nu o să te înţeleg niciodată….uneori<br />
am impresia că nu te cunosc…”.<br />
TAXI DRIVER<br />
Uşa se închise zgomotos. În faţă, şoferul răsfoia Suplimentul<br />
de Cultură de la Polirom. Din spate, tânăra întrebă ironic:<br />
ceva interesant? El îi aruncă o privire care făcea ca aerul condiţionat<br />
din maşină să pară o briză tropicală. Dom’şoară, nu toţi ascultăm<br />
manele! Unde mergeţi? Pe Kiseleff, vă rog. Kiseleff, Kiseleff….<br />
Ştiţi cine a fost Kiseleff , dom’şoară? Ea îşi dădu ochii peste cap<br />
D<br />
E<br />
B<br />
U<br />
T<br />
PROZĂ<br />
mai bine decât emoticon-ul de pe<br />
messenger şi-i răspunse ca de pe<br />
wikipedia: general rus care între o<br />
mie opt sute doua’ş nouă şi o mie<br />
opt sute trei’ş patru a condus administraţia<br />
rusească din Ţara Românească.<br />
Şi vă rog să nu mai<br />
insistaţi, nu am chef de discuţii.<br />
Păi nu insist fătucă, spuse iritat<br />
şoferul, da’ trebuie să ştiu şi eu cu<br />
cine stau de vorbă. Nu-mi permit<br />
să iau pe oricine. Ia spuneţi-mi,<br />
cum se numesc particulele subatomice<br />
cu o viaţă extrem de scurtă<br />
şi cu masa de circa 200 de ori mai Adrian Jugaru<br />
mare ca a unui proton? Poftim?<br />
Dom’şoară, eu poftesc răspunsul,<br />
da’văd ca n-aveţi idee. Mezon, asta e, ca să ştiţi de-acum. Domnule,<br />
ştiţi ceva….? Normal că ştiu, văd că dumneavoastră nu prea<br />
ştiţi. Semaforul îşi deschise ochiul roşu, prilej pentru şofer să se întoarcă<br />
spre dezorientata tânără. Ascultaţi-mă pe mine, un curent<br />
electric care trece printr-un fir unde există un câmp magnetic perpendicular<br />
pe acesta face ca electronii din interiorul firului să fie împinşi<br />
în lateral, spre suprafaţa firului - acest lucru generează un mic<br />
curent, numit curentul Hall. Ochii ei mici se uitau complet uluiţi la figura<br />
încruntată din faţă. Dar…eu nu înţeleg ce rost… Nu întelegeţi?<br />
(şi demară brusc de sub semafoare) Păi ce e de neînţeles aici? E<br />
logic!?! E la fel de logic ca legea completitudinii conform căreia orice<br />
propoziţie A aparţinând sistemului poate fi sau demonstrată sau respinsă,<br />
adică din orice cuplu de propoziţii contradictorii A şi non A, din<br />
sistem, trebuie să fie demonstrată cel puţin una!! termină într-o notă<br />
paroxistică. Vă rog, trageţi aici pe dreapta, nu vreau să vă mai aud<br />
vorbind. Semnaliză şi opri lângă bordură. Cum să nu vorbesc<br />
dom’şoară? Vorbesc, pentru că am fost programat pre-partum să<br />
vorbesc. Data viitoare o să vă spun care e treaba cu inneismul lingvistic!<br />
(accentuă ultimele cuvinte ca să le audă tânăra ce trântea<br />
portiera din spate). Vroia să plece când îşi dădu seama: Banii!<br />
Dom’şoară, nu mi-aţi plătit cursa!!!<br />
ZOOM OUT<br />
Stătea pe malul unui râu. Se uita la pietre şi la felul în care<br />
apa trecea peste ele, nepăsătoare şi grăbită ca ghioceii care sparg<br />
crusta de zăpadă. S-a aplecat să ridice o piatră care părea că straluceşte<br />
mai puternic decât celelalte. De undeva din dreapta veni o<br />
fată ca o rază de soare. Îi ardea faţa cu verdele ochilor ei. Se apropie<br />
de el şi-i şopti la ureche încet, apoi din ce în ce mai tare...Este<br />
timpul să vă treziţi, este ora 7! Repetă de 3-4 ori îndemnul până<br />
când, de sub cearşaf, o mână apucă cu ură telefonul şi-i opri<br />
alarma. Un păr castaniu şi ciufulit ieşi greu de sub învelişuri. Prin<br />
pânza de păianjen de pe ochi văzu cum pe geam fulgii de zăpadă<br />
se lipeau magnetic. Aburii de cafea se întreceau deja spre nările<br />
lui, deci ea se trezise. Trebuia să se ridice, dar corpu-i, aflat încă<br />
sub influenţa lui Hypnos, nu vroia să-l asculte. Se simţea bine acolo,<br />
protejat de frigul de afară. Patul era ca un pântece, iar aşternuturile<br />
erau lichidul amniotic din care nu vroia să evadeze. Mai lenevi puţin<br />
cu ochii închişi. Sărutul cald pe frunte îl dezmetici. Sus! E târziu!<br />
Vroia să mai viseze, să ridice lumina aceea sub formă de piatră,<br />
să-şi răcorească picioarele în mătasea apei. Dar ea avea dreptate,<br />
se făcea târziu, iar şefului nu-i păsa de visurile, darămite de visele<br />
lui. Prinse curaj şi datorită cafelei care îl ademenea din ce în ce mai<br />
mult. Îşi ridică trupul şi păşi pe pufosul covoraş galben care nu-i plăcea<br />
deloc, dar pe care trebuia să-l suporte pentru că ea îl adora.<br />
Cum poţi să adori un covor?!? Făcu un pas şi... aproape încă unul.<br />
Căzu brusc, dar cu satisfacţie pe covor. Stop! Taie! De pe scaunul<br />
mic pe care scria mare „regizor”, un tip nebărbierit striga mai ceva<br />
ca un războinic mayas. Nuu! Păi ce facem dom’le, stăm toată ziua<br />
aici? E a 3-a dublă! Să facă cineva ceva cu afurisitul ăla de covor!<br />
Hai, încă o dată şi sper să fie ultima oară! El işi ocupă din nou, conştiincios,<br />
locul în pat. Scena 5, dubla 4. Atenţie! Acţiune! De undeva,<br />
de sus de tot, Regizorul Suprem le zâmbea.<br />
www.oglinda<strong>literara</strong>.ro 4869
Change language