Mircea Eliade - Oglinda literara

ELEGIE PENTRU O GUTUIE…
IN MEMORIAM TATIANA STEPA*
Magdalena Albu
Vine o vreme, o singurǎ datǎ în rǎstimpul unei vieţi, când sufletul este coplesit,
în toatǎ mǎreţia lui astralǎ, de definiţia literarǎ a unui singur cuvânt: ETER-
NITATE... Pentru cǎ, privindu-ne ochii în oglinda necuvântǎtoare a apei, trebuie
sǎ avem curajul de a recunoaşte cǎ VIAŢA, înaintea tuturor metaforelor în care
este aşezatǎ, e o Tainǎ, iar Taina nu e altceva decât miezul unui vers, care participǎ
la sporirea muzicii sale interioare prin tǎcerea sa în faţa Creaţiei Universului,
o tǎcere superioarǎ asemuitǎ bǎtǎilor uşoare de aripǎ a îngerilor Luminii…
Aş căuta definiţia cea mai profundǎ a cuvântului „VIAŢA” în Lacrimǎ. Dar
nu în oricare lacrimǎ. Doar în aceea a Christos-ului ucis pe Cruce în numele neiubirii.
Şi aş suferi împreunǎ cu El pentru rǎmǎşiţa de poveste dintre un mereu
aproape concret, real, viu şi un mereu departe abstract şi plin de necunoscut,
care se confundǎ un timp pânǎ la identificare şi se aştern ambii, apoi, cu trupurile
devenite cenuşǎ stinsǎ, în faţa dumnezeirii într-un timp fǎrǎ graniţe precise şi fǎrǎ
substanţǎ, unde acest parcurs al omului se va fi scoborât, deja, încet, în eternitatea,
a cǎrui rǎsǎrit veşnic şi sacral L-a nǎscut pe Dumnezeu-Fiul prin vrerea lui
Dumnezeu-Tatǎl. Sǎ ne închinǎm, aşadar, acestui rǎsǎrit plenar al nǎdejdii, cu
toate limitele şi nelimitele fiinţei noastre de pǎmânt şi de apǎ la un loc şi sǎ considerǎm
cǎ sacrificiul de sine în numele suprem al iubirii este cel in faţa cǎruia se
inchinǎ şi Fiul dumnezeesc, cu toatǎ rǎstignirea Sa orânduitǎ, în strigǎtul ultim al
deznǎdejdii: „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce m-ai pǎrǎsit?!...”.
Despre TATIANA STEPA ar trebui sǎ se glǎsuiascǎ ACUM în cea mai necuvântǎtoare
limbǎ a pǎmântului - limba copacilor cu crengile bǎtând obrazul copiilor
sǎraci şi graiul iubirii unor inimi crescute la focul sfâşietor al durerilor amare.
Prin muzicǎ, TATIANA STEPA şi-a adâncit povestea trecerii sale pǎmânteşti prin
sacralitatea singularǎ a versului şi a spart în mii de bucǎţi oglinda iernii unor suflete,
care uitǎ, secundǎ de secundǎ, cǎ, într-o zi, neştiutǎ de nimeni, pǎdurea cu
braţele întinse spre cer îşi va pierde definitiv puterea de a privi in ochi Lumina şi
va deveni, nimic altceva, decât scrum şi uitare...
Astǎzi, sǎ stǎm o clipǎ şi sǎ ne întrebǎm sufletul, dacǎ mai poate sui. Din-
IN MEMORIAM
spre întuneric şi prǎpastie cǎtre Lumina, bineînţeles. Sǎ ne gândim cǎ ţipǎtul VIETII pentru TATIANA STEPA a fost sfâşiat vremelnic şi
pentru totdeauna de ghearele morţii hulpave de duh sfânt şi de orice. Strigǎtul nostru interior e unul de lebǎdǎ mutǎ cǎtre o lume ancestral
surdǎ, cǎtre un Univers care îi deschide acum porţile şi o aşazǎ acolo, unde vom locui, într-o anume clipǎ a acestei sfinte treceri, cu
toţii, fǎcând-o sǎ nu mai fie pentru noi, aşa cum a fost o bucatǎ mult prea scurtǎ de timp, sprijinitǎ cu coatele de geam la cǎpǎtâiul gutuilor
copilǎriei, care îngheţa orice putere a crivǎţului hǎmesit din iarna ce pǎrea nesfârşitǎ…
Sufletul trǎieşte în orice anotimp. Sufletul POEZIEI, s-a mai însingurat, iatǎ, cu încǎ un anotimp… Sǎ ne aducem aminte cǎ, aidoma
copacilor deloc veşnici, cu viaţa scrijelitǎ în lutul crǎpat de vreme al amintirii, lumea nu este decât Marele Poem nedescifrat, încǎ, al Creatorului
sǎu neştiut, care ţine în Taina Sa nepatrunsǎ închis unicul şi, de cele mai multe ori, prea tristul nostru destin pamântesc…
SENZAŢIONAL
Evadatul Nicolae Ceauşescu, ascuns
în turla Bisericii din Peştişani!
Prin luna iunie a anului 1966, fiind elev în clasa a X-a la Liceul
„Constantin Brâncuşi”, din Peştişani, am fost martor ocular
la o întâmplare mai deosebită, cu un tâlc pe care l-am
desluşit abia peste ani.
Vizita tovarăşului Nicolae Ceauşescu
Eram încă UTM-ist şi sârguincios la învăţătură, încât nu putea
lipsi de la primirea călduroasă pe care noi, şcolarii, şi locuitorii comunei
gorjene Peştişani trebuia s-o facem secretarului general al
PCR, viitorul prim Preşedinte adevărat al României.
Pe la ora matinală 8, mă aflam în faţa Primăriei de mai târziu,
astăzi casa lui Jean Brâncuşi, confiscată de comunişti la acea
vreme. Se făcuse de ora 10 şi oaspetele nu mai venea. Mai marii raionului
Târgu Jiu îi pregătiseră o surpriză în pădurea Dumbrava, dintre
Tismana şi localitatea mea natală, Peştişani. Pe atunci, traseiştii
nu ajunseseră la perfecţiunea de mai târziu. La un moment dat, din
tufişuri au apărut panduri călări cu plosca plină de ţuică gorjenească,
pâine şi sare. Luaţi prin surprindere, securiştii i-au imobilizat pe pandurii
călări şi până s-au lămurit lucrurile a trecut ceva timp.
Ceauşescu s-a îmbrăţişat cu Preotul Paroh Vasile Brâncuşi!
Urale, aplauze şi Nicolae Ceauşescu a oprit în centrul Peştişaniului.
A coborât din maşină, s-a îndreptat spre părintele Vasile
* Tatiana STEPA, (21
apr 1963 - 07 aug 2009),
celebră cântăreaţă română
de folk originară din Lupeni,
judeţul Hunedoara. S-a lansat
în septembrie 1982, pe
stadionul din Făgăraş, la
Cenaclul Flacăra, condus
de poetul Adrian Păunescu,
cu cântecul intitulat „Şi-am
să-mi fac o doină". A fost
componentă permanentă a
cenaclului până interzicerea
acesuia (şi a cântăreţei deasemenea) în anul 1985.
Dupâ această dată a lucrat timp de 10 ani în mina
Lupeni, apoi, ca tehnoredactor de carte, la Bucureşti.
După revoluţie a început din nou să aibă apariţii
pe scenă şi la televiziune. În 1992 la reluarea
Cenaclului Flacăra sub titlul „Totuşi iubirea” a devenit
din nou membru activ al acestuia, participând la
peste 2000 de spectacole. La un concert aniversar
la Galaţi, ţinut pe un stadion, a avut o audienţă maximă
de peste 50.000 de spectatori. Din anul 1996
şi până în prezent, cântăreţa a susţinut nenumărate
spectacole pe majoritatea scenelor marilor oraşe din
România, Bulgaria, Franţa, Germania, Italia şi Republica
Moldova. A compus muzică atât pe versuri
proprii, cât şi pe ale unor poeţi din literatura universală
şi română precum: Adrian Păunescu, Elena Farago,
Lucian Blaga, Federico García Lorca, Serghei
Esenin...
Discografie: două albume şi un dublu album
(„Copaci fără pădure", CD aniversar lansat cu ocazia
împliniri a 25 de ani de carieră). A participat şi la
realizarea mai multor albume comune de muzică
folk. A participat frecvent la evenimente majore de
muzică folk, printre care festivalul Om Bun, Folk
You, Sighişioara şi Folkfest. A fost foarte iubită de
public. (GR)
Brâncuşi, un preot paroh cu barba
albă şi mare. S-au îmbrăţişat ca doi
vechi prieteni, Ceauşescu a plâns, şia
scos batista ştergându-şi lacrimile,
au mai tăsfăsuit, după care a plecat
făcându-ne cu mâna. Aveam să aflu
mai târziu că preotul nostru nu era un
oarecare. Fusese şi protopop de
Târgu Jiu şi om respectat de toată
lumea.
Secretele ateului cam neateu!
Plin de entuziasm, m-am bucurat
de cele văzute. Curiozitatea nu-mi Ion Predoşanu
dădea pace. De ce se-ntâmplaseră
toate astea? Cum era posibil şi de ce?
Ei bine, în anul evadării din Lagărul de la Târgu Jiu, Ceauşescu
a stat ascuns la Peştişani. În turla bisericii, iar părintele Vasile
Brâncuşi i-a dat mâncare şi apă timp de trei zile şi trei nopţi.
Comuniştii îşi atrăseseră oameni de partea lor, încă din ilegalitate.
Se spune că unul dintre ei se numea Dumitru Petrescu şi era
comisar în siguranţa Regatului României. Acesta, se pare, făcuse
planul evadării din Lagărul de la Târgu Jiu. Ştia că ai lui o să-l caute
pe evadat în toate ascunzătorile posibile din drumul acestuia spre
Bucureşti. De aceea, se zice, ar fi avut inspiraţia să-l ascundă exact
în partea opusă. Adică spre nord-vest, unde nu l-a căutat nimeni.
Aşa a ajuns Ceauşescu în turla Bisericii din Peştişani.
Despre acest Dumitru Petrescu se ştie că ar fi ajuns mai apoi,
după 1946, colonel şi chiar general, fiind într-o vreme, dacă nu ne
înşeală memoria, numit preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal
a Republicii Populare Române.
www.oglindaliterara.ro 4945