You also want an ePaper? Increase the reach of your titles
YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.
ESTE absolut normal ca<br />
un învăţător la şcoala dintr-un<br />
sat de munte să nu se simtă în<br />
largul său de îndată ce rămîne<br />
singur în odaia sa, în preajma bisericii<br />
şi cimitirului, noaptea, cînd<br />
plouă şi bate vîntul. După cum<br />
este normal ca această stare să<br />
ia alte alte forme cît să tremure<br />
de spaimă cînd îi scîrţîie uşa,<br />
căci se gîndeşte la fantomele<br />
care, după spusele sătenilor, ies<br />
din morminte după apusul soarelui.<br />
Într-o astfel de noapte<br />
auzii pe careva ciocănindu-mi la<br />
uşă cu bătăi din ce în ce mai insistente.<br />
— Cine e? strigai, mai mult<br />
pentru a-mi alunga teama decît<br />
în nădejdea unui răspuns.<br />
Crezui că aud un mormăit.<br />
Apoi, după o clipă de tăcere, o<br />
voce răguşită răspunse: „Marcu,<br />
domnu’ învăţător Andrei, sunt<br />
eu, Marcu”.<br />
Bătuse mînă de om.<br />
În sat erau mulţi oameni cu<br />
numele de Marcu. Am deschis<br />
uşa. Era Marcu de la pîrîu. Ud<br />
pînă la piele, nespălat, cu numai<br />
doi dinţi, prost îmbrăcat, singuratic,<br />
pe scurt el îndeplinea cel<br />
mai bine acele trăsături care definesc<br />
un biet om fără noroc. Miam<br />
adus aminte că trăia într-o<br />
colibă răzleaţă de sat, pe malul<br />
pîrîului, nu se însoţea cu nimeni<br />
sau poate că oamenii nu acceptaseră<br />
să stea cu el. Gurile rele<br />
spuneau că era văzut cu ochi răi<br />
din cauza trecutului său politic..<br />
Cu alte cuvinte era calicul, singuraticul<br />
satului.<br />
Intră, Marcule, l-am invitat<br />
politicos.<br />
Marcu intră timid şi, înainte<br />
de a se aşeza, se scutură ca un<br />
cîine de apa de ploaie. Cu capul<br />
în jos, rumegînd cuvintele cu<br />
puţinii dinţi pe care îi mai avea,<br />
Marcu îmi zise:<br />
— Domnu’Andrei, sunt cu<br />
voi. După o clipă, adăugă: Sunt<br />
cu voi. Dumnezeu mi-e martor!<br />
— Care voi? îl întrebai,<br />
uimit.<br />
— Cu voi, cei din guvern<br />
şi partid! îmi răspunse, surprins.<br />
— Aha, da, i-am spus.<br />
Fie mă lua drept altul<br />
fie îşi închipuia că orice funcţionar<br />
al statului era în stare să rezolve<br />
orice problemă a<br />
poporului.<br />
— Bine, dar, nu cred<br />
că ai bătut atîta cale, în toiul nopţii,<br />
doar pentru atîta lucru, Marcule?!<br />
— Aşa este, îmi este rusine<br />
că am venit aşa tîrziu, dar,<br />
iţi spun adevărul, n-am vrut să<br />
fiu văzut venind aici fiindcă apoi<br />
îşi dau coate că Marcu a început<br />
să se plîngă pe ici pe colo, tu eşti<br />
parcă altfel, eşti din Tirana, ai<br />
şcoală, aia e, suspină el. Iaca,<br />
venii să-ţi cer să-mi faci o scrisoare<br />
către guvern că-mi trebuie<br />
o casă. Nu ştiu nici să citesc, nici<br />
să scriu. Ştiu doar un lucru, că<br />
bordeiul meu se surpă. Îmi poate<br />
Poveste<br />
dintr-un<br />
sat<br />
de Ylljet ALIÇKA<br />
(fragment)<br />
cădea în cap oricînd. Cel mai rău<br />
e torentul, cînd plouă mult, că<br />
face pîrîiaşe şi-mi intră pretutindeni.<br />
Lucrurile-mi sunt toate putrede.<br />
Uite, Marcu începu să<br />
rîdă stînjenit, ca şi cum ar fi povestit<br />
ceva ruşinos. Zilele trecute,<br />
cînd plouă cu găleata, ştii<br />
ce mi s-a întîmplat? Ei bine,<br />
adormisem pe salteaua mea de<br />
paie cînd un firicel de apă a început<br />
să-mi gîdile nasul, iar eu în<br />
somn nu ştiam dacă vroia careva<br />
să mi-l lingă ori să-l sărute.<br />
Marcu rîdea acum cu tot<br />
trupul, cu un rîs întrerupt de<br />
tuse, clătinîndu-se cînd spre<br />
stînga, cînd spre dreapta.<br />
— De ce nu te adresezi<br />
mai întîi celor din consiliul local?<br />
Pentru că, după părerea mea, se<br />
vede bine că bordeiul tău e cel<br />
mai şubred din sat.<br />
— Ei, domnu’ Andrei, ai<br />
dreptate, dar ştii, nimeni nu mă<br />
ascultă niciodată cînd vorbesc.<br />
Şi eu aş fi bucuros să stau în casele<br />
cooperativei, că acolo e<br />
lume, vecini, copiii…Mă rog,<br />
acolo am cu cine schimba o<br />
vorbă...<br />
— Bine, bine, îl întrerupsei.<br />
Marcule, uite, stai lîngă sobă<br />
cît îţi fac scrisoarea.<br />
— Bun, vezi şi nu uita mai<br />
ales de apa care curge şiroaie<br />
peste tot şi…<br />
— Fii fără grijă, Marcule.<br />
Acum, lasă-mă în pace, ştiu cum<br />
trebuie scris.<br />
Eram doar la primul<br />
rînd cînd se ridică, fără doar şi<br />
poate, pentru a-mi da cîteva sfaturi.<br />
— Marcule, te rog, lasămă<br />
să scriu, da ? Nu te îngrijora,<br />
ştiu, şi despre pîrîiaş.<br />
— Bine, bine, fie, fie. Îţi<br />
dau crezare. Tocmai d-aia am<br />
venit la tine, îmi zise, şi se aşeză<br />
la locul lui, la gura sobei.<br />
Nu mai îndrăzni să vorbească,<br />
dar îi simţeam nemulţumirea<br />
de a nu-mi putea aminti<br />
treaba cu infiltrarea ori altceva.<br />
Eram aproape pe terminate cînd<br />
Marcu, fără să se ridice, nu se<br />
putu împiedica să murmure:<br />
— Vreau să te rog numai<br />
ceva. Te rog, să nu pui în scrisoare<br />
povestea cu firicelul de<br />
apă care îmi gîdila nasul, că mă<br />
fac de rîs.<br />
— Nu, bineînţeles că nu, îi<br />
zic, pentru a-l linişti, înainte de a<br />
relua scrisul.<br />
Stătu în sfîrşit locului, privindu-mă<br />
fără să se mişte.<br />
www.oglinda<strong>literara</strong>.ro<br />
— Gata, Marcule, am terminat.<br />
Mă ridicai să caut un plic.<br />
Îmi pîndea şi cea mai mică mişcare.<br />
În picioare, la rîndul său,<br />
încet şi stîngaci, se îndreptă<br />
spre mine:<br />
— Mulţam, mulţam, dar<br />
vrei să mi-o citeşti înainte de a o<br />
pune în plic?<br />
— Dacă tu vrei, şi începui<br />
să-i citesc scrisoarea cu cea mai<br />
adîncă şi solemnă voce. Îmi doream,<br />
fireşte, ca Marcu să fie<br />
mulţumit de mine. El luă de îndată<br />
poziţie de drepţi şi, încremenit,<br />
mă ascultă cu mare<br />
atenţie. Imediat mi-am dat<br />
seama că tremura, dar nu ştiu<br />
dacă de frig sau de emoţii.<br />
Ïn toiul lecturii îl auzii plîngînd<br />
în hohote din tot trupul său<br />
ud. Apoi, scoţînd o batistă murdară<br />
din buzunar, îşi şterse lacrimile<br />
şi nasul.<br />
Marcule, ce-i ? îl întrebai<br />
şoptit.<br />
— Nu, nu, nimic, dar ai<br />
scris-o atît de bine încît….Zi-i<br />
mai departe, zi-i, te rog, îmi<br />
spuse, încercînd să-mi zîmbească<br />
ca şi cum nimic nu s-ar fi întîmplat.<br />
Bine, dar spune-mi mai<br />
întîi ce ai.<br />
— Păi, ascultîndu-te cum<br />
îmi povesteşti viaţa, mă apucă<br />
aşa, o milă….<br />
— Milă? De cine?<br />
— Păi, aşa, de mine.<br />
— Aha! de fapt nu ştiam ce<br />
să-i spun. Bine, Marcule, uite,<br />
ţine scrisoarea iar mîine să te<br />
duci să o pui la poştă.<br />
Nu, nu, zi-se repede, termină-mi<br />
mai întîi de citit.<br />
De astă dată ceva mai rezervat,<br />
începui să-i citesc din<br />
nou, simţindu-mă cel puţin încîntat<br />
să-l văd că era mulţumit de<br />
munca mea.<br />
De la prima frază izbucni<br />
în lacrimi.<br />
— Marcule, acum ce mai<br />
e? Din cîte ştiu, tot ce am scris<br />
aici tu singur mi-ai povestit. Nu-i<br />
nimic nou pentru tine.<br />
— E drept, ştiu toate astea<br />
pe dinafară, dar nu-i tot aia cînd<br />
îţi citeşte careva în faţă propriaţi<br />
viaţă.<br />
— Hai, Marcule, puţin<br />
curaj, un bărbat nu trebuie să se<br />
poarte aşa!<br />
Îl bătui uşor pe umăr, în<br />
timp ce din spinarea lui ieşea<br />
abur ca dintr-o maşină. Repetă<br />
ritualul cu batista din pînză, dar,<br />
de data aceasta, din fericire, ca<br />
un puşti, se linişti repede. Apoi,<br />
ochii i se luminară, vocea îi deveni<br />
clară şi întrebarea lui ţîşni:<br />
— Zi-mi, ce crezi, mi-or da<br />
casă pe scrisoarea asta? şi mă<br />
fixă cu o privire plină de speranţă.<br />
Asta, Marcule, nu am de<br />
unde şti, dar poate că da.<br />
Ïn cele din urmă se ridică,<br />
îmi strînse puternic mîna, îmi<br />
mulţumi încă odată „bună treabă<br />
mi-ai făcut” şi se îndreptă demn<br />
MERIDIANE<br />
Ylljet<br />
ALIÇKA<br />
(n. 1953, Tirana)<br />
Scriitor, traducător,<br />
scenarist, doctor în<br />
ştiinţe pedagogice, diplomat<br />
albanez<br />
Cunoscut cititorilor revistei<br />
„<strong>Oglinda</strong> Literară”<br />
datorită unui<br />
interviu acordat anul<br />
trecut - „Renaşterea albaneză<br />
s-a fondat în<br />
România” - E.S. dl Ylljet<br />
Aliçka ne-a permis<br />
de data aceasta să-l<br />
prezentăm ca prozator.<br />
Cu nuvela de mai jos,<br />
scriitorul Ylljet Aliçka,<br />
tradus în italiană, poloneză,<br />
franceză, engleză,<br />
germană, este<br />
pentru prima oară tradus<br />
în România.<br />
Prezentare şi traducere:<br />
Marlena Lică Masala,<br />
Paris<br />
spre uşă. Dar, aproape în prag<br />
se răsuci şi îşi reluă aerul său<br />
umil pentru a-mi cere:<br />
— Domnu’Andrei, te rog,<br />
iartă-mă, vrei să-mi mai citeşti<br />
o dată scrisoarea? şi, fără să<br />
aştepte răspunsul meu, o<br />
scoase din buzunar şi mi-o<br />
puse în palmă. Ochii săi mă<br />
fixau, nemiloşi.<br />
— Bine, dar cu o condiţie:<br />
fără lacrimi! îi zic cu fermitate.<br />
— Sigur, sigur, zise,<br />
vreau doar să mai aud odată<br />
tot ce spui tu acolo.<br />
4861
Change language