CLICK AICI - Primaria Mizil

Fereastra - 2013
tului / este lumină”; Rugă pentru
poem: „Pentru că nu semănam / cu
nici unul dintre ei / m-au prins şi
m-au bătut / din toate puterile // te
vom ucide / mi-au zis // faceţi cum
vreţi / dar rogu-vă / lăsaţi-mă să termin
/ poemul acesta”; Da: „Mi-au
luat / chiar şi cele câteva lacrimi /
pe care mama mi le lăsase // numai
umbra nu au putut să mi-o ia”; În
nopţile geroase: „Casa în care atâta
timp / am trăit / de mult nu mai este
// dar în nopţile geroase / de iarnă /
imaginea ei mă caută / cu căldură /
prin lume”; Testament: „Când voi
muri / vă voi lăsa acest trandafir /
care vă va povesti / viaţa mea / niciodată
înmiresmată”. Din a treia secvenţă
a cărţii aleg Acasă rănit: „Iarăşi
m-am întors acasă rănit // Ioana
îmi ţine sângele în braţe / şi
plânge în timp ce îmi şopteşte / că ar
vrea să fie gaura / din pieptul duşmanului
meu”; Tata: „Când era foarte
supărat / tata cobora în pivniţă //
se aşeza lângă butoiul cu vin / şi se
certa cu întunericul de acolo / până
se răcorea”; Minodora: „Când am
cunoscut-o / Minodora era încă vie /
şi târâia după ea / legat cu o sforicică
/ un bloc de patru etaje”; Singur
în ploaie: „În această seară /
ploioasă de toamnă / singurătatea
mă roade / ca un bocanc de soldat /
şi nici nu mai ştiu / ce gust are pâinea
/ mâncată împreună cu tine”;
Singurătatea bătrânilor: „În duminicile
ploioase / singurătatea are cel
mai mare efect / asupra bătrânilor
singuri // le stoarce lacrimi, îi loveşte
/ cu capul de pereţi îi urcă / în
ştreang”. Şi voi transcrie, în final,
100
un poem luat la întâmplare din prima
secvenţă, ca să se vadă cât de
bine se poate scrie la 15 ani: Undeva
departe: „Cerul e gata să cadă în
somn // arborii îşi liniştesc umbrele
/ speriate de singurătate // fiecare casă
naşte un drum // undeva departe /
fântâna stăruie întoarcerea / ulciorului”.
Zăpada e singura
noastră avere
Poeme de
Rodian
DRĂGOI
Viaţa mea ca o căţea
credincioasă
„Opreşte-te”
mi se strigă în toate
limbile pământului
dar eu nu mă opresc nici o clipă
am acasă un poem care plânge
şi mă aşteaptă
„dar tu nu mai ai casă
dar tu nimic nu mai ai
numai numele ţi-a mai rămas”
îmi ascund numele
sub cămaşa mea zdrenţuită
şi alerg mai departe
şi după mine
viaţa mea ca o căţea credincioasă