CLICK AICI - Primaria Mizil

din Bucureşti. O geană de lumină roşiatică a început să înghită întunericul,
iar gândurile au trecut pe „pilot automat”. Şi-a amintit-o pe Aida, când s-a
întors din ţara tuturor posibilităţilor, la fel de obosită şi dezorientată, ca şi
cum acolo, peste ocean, nu ar fi fost decât o Românie ceva mai mare: „Ştii
ce înseamnă un spital de urgenţă la ăia. Devi robot. Coşi şi tai trupuri mutilate,
al căror şir pare să nu se mai termine. Nu ai prieteni, nu ai amintiri, nu
ai pasiuni. Doar instinctul obsedant al succesului... supravieţuirii. Copiilor
tăi li se spune la şcoală să sune la un număr special de telefon, dacă părinţii
îi tratează necorespunzător... Dar ce înseamnă „necorespunzător”, cine hotărăşte
asta şi în numele cui Îţi sunt pur şi simplu furaţi, aruncaţi în malaxorul
social şi îmbuibaţi cu drogul libertăţii. N-am putut rezista… M-am
întors, convinsă că America nu există decât în imaginaţia noastră...”
S-a întors, dar nu pentru el... I s-a părut mai cinstit să se sinucidă,
scriindu-i, pe un bileţel, câteva cuvinte: „Am fost două frunze ce se agăţau
cu disperare de văzduhul toamnei. Dar eu am obosit şi nu mai ştiu alt fel de
zbor...”
Maşina alerga prin Bărăganul cu sate abia întrezărite în ceaţa dimineţii,
printre întinderi de ciulini şi ruine fantomatice, răstignite pe orizont.
De fapt ce căuta el la Strigoaia Umbre! Umbre sunt peste tot… Depărtarea
poate vindeca amintirile, dar întoarcerile le pot ucide. O lacrimă pe
care n-o plânsese demult s-a prelins, sărată, pe colţul buzei. A apăsat acceleraţia
până la podea, însă maşina îşi vedea, în continuare, de hârâitul ei asmatic
şi ineficient, acul vitezometrului nereuşind să treacă peste sută. „Trebuie
s-o schimb - gândi - cu rabla asta nici să te sinucizi nu poţi!”.
Pe neaşteptate motorul a tuşit de câteva ori şi, îngrijorat, Matei a
tras pe dreapta, la Fântâna lui Mihai. O stupizenie patriotardă, sculptată în piatră
de Mãgura, alimentată cu apă, la inaugurare, dintr-o cisternă ascunsă sub
deal, ca să nu afle tovarăşul prim-secretar că fântâna aia somptuasă, ce marca
ipotetica trecere a lui Mihai Viteazul pe acolo, era sortită secetei veşnice.
A ridicat capota motorului, l-a lăsat să meargă la ralanti, dar totul
era, sau părea să fie, în ordine. După câteva minute l-a oprit şi s-a aşezat pe
bordura monumentului, aprinzându-şi ţigara. Fumul se deşira fără noimă, desenând
o dâră de ceaţă străvezie în lumina răsăritului. Viaţa - se gândi - asta
e viaţa! Apoi a întors, pustiit de gânduri, către cel mai străin loc din lume: acasă.
În oglinda retrovizoare se vedea cerul.
Şedinţă de cenaclu
Almanah
85