CLICK AICI - Primaria Mizil

oraş din ţară, nu
Eu şi Miruna am mers înainte, trecând prin gimnaziu şi prin liceu.
Mai mult de ruşine, ca să n-o fac de râs, învăţam de rupeam. Ea - în fruntea
clasei, mereu. Eu - mai pe la mijloc, pe unde nu mă pândea primejdia de a
o concura şi de a păţi ce păţise Pompilică. Înaintam şi pe alte planuri: prin
a X-a am început să ne ţinem de mână, pe stradă şi la filme. În a XI-a am
sărutat-o pe obraz. Tot cam pe-atunci, de ziua ei, spre dimineaţă, când rămăsesem
singuri şi strângeam după oaspeţii ei, ne-am îmbrăţişat cu atâta patimă
încât am rupt sub noi masa din bucătărie. În a XII-a, pe când făceam
practică în producţie la „Relaxa”, s-a întâmplat să rămânem singuri în depozitul
de produse finite. I-am propus să probăm o saltea, ne-am întins pe ea
şi... atât.
– Nu, Victoraş, eu vreau să mă păstrez până la nuntă.
– Şi ce ne împiedică să ne căsătorim
– La 19 ani Ar fi o mare prostie.
– Atunci aşteptăm după facultate, nu m-am lăsat eu.
– Uite ce e, mi-a spus, privindu-mă în ochi şi apăsându-şi sânii pe
pieptul meu. Noi am fost tot timpul împreună de la ora aceea cu semnele de
circulaţie. Şi am fost împreună pentru că am văzut, încă de atunci, că îţi
place de mine. Şi mie îmi place de tine. De asta am ajuns până aici.
Când a spus aici, s-a uitat la saltea, la trupurile noastre strânse unul
în altul. Şi m-a mângâiat pe obraji.
– Dar, mai departe, nu pot să merg. M-am gândit bine. Vreau să mă
înţelegi: nici eu, nici ai mei, n-or să accepte să mă cheme Chioaşcă.
N-am înţeles ce era rău cu numele meu. Mie îmi plăcea cum suna.
N-am înţeles nici de ce, dintr-odată, mi s-a răcit tot corpul. Parcă şi palmele
ei, care îmi mângâiau încă obrajii, deveniseră ca de gheaţă. N-am înţeles de
ce hotărâse ca drumurile noastre să se despartă tocmai în Depozitul de produse
finite al Fabricii de saltele „Relaxa”. Dar parcă asta mai avea vreo importanţă
Dacă ne-am fi despărţit la vreun film, sau la vreo petrecere - la
balul de absolvire, de exemplu -, n-ar fi fost acelaşi lucru M-ar fi durut mai
puţin
Nu ştiu cum de am avut puterea să merg la Balul promoţiei. Am
condus-o pe Miruna, am dansat cu ea toată noaptea, ca şi cum nimic nu s-ar fi
întâmplat. Dar şi eu şi ea ştiam că nimic nu va mai fi cum a fost. Titanicul
se scufunda şi Phil Collins cânta „You and me in Paradise”.
– Mergi cu mine la Drept, la Bucureşti m-a întrebat Miruna.
– Cu tine aş fi mers până la capătul Pământului.
– Numai până acolo Doar atât să merit s-a alintat Miruna.
– Să văd mai întâi dacă iau Bacul. Iar pregătire suplimentară pentru
Drept n-am putut să fac. Ai mei n-ar suporta să pic examenele astea. Ştii
care e situaţia la „Relaxa”.
15
Almanah