CLICK AICI - Primaria Mizil

Fereastra - 2013
- mama ta, îmi ziceam eu ca un om mare - o să te mestec pînă scot sunet de
literă din tine. A! se mirau copiii, şi lungeau şi ei pe e, dar nu era e-ul meu,
se săturau repede de mestecat şi înghiţeau cu noduri. Doar unchiul Costei
mai ştia rostul. De unde ai tu, Costei, cercelul de aur din ureche Din Insula
Paştelui, din Insula Paşteeeeelui, înţelegi Americane
Nu scriam niciodată cu creioanele mele, ziua le auzeam în ghiozdan
- albgalbenverde albastruroşunegru, albgalver verben verben strunero;
seara, puneam cutia la capul patului, cu capacul deschis şi mă lăsam dat difuzorului
cu membrană; bună seara copii, acum o să ascultaţi povestea prinţesei
de sare; a fost odată ca niciodată un tărîm al apelor, atît de întins, încît
paserile care îl străbăteau făceau pui în plin zbor. În penumbra odăii, creioanele
scînteiau. Mamă, mă întreba mama, de ce nu tragi şi tu măcar o linie
cu creioanele alea Nu pot mamă, spuneam, nu vezi tu, dacă scriu cu ele, se
topesc! Astea sînt lumînări, dacă scriu cu ele, se aprind şi se topesc! Şi ascultam
mai departe povestea prinţesei de sare; mă întrebam cum vine treaba
cu facerea puilor în plin zbor şi desenam în aer, cu degetul arătător, ceruri,
paseri şi ape; da, mereu cu degetul, topeşte-te tu deget al meu, mai am
nouă, dar creioanele mele sînt doar şase.
Trecuse toamna şi iarna, acum rochiile de mireasă se scuturau peste
lume, gardurile de mărăcini se înroşeau de sîngele Domnului; în dor de iarbă
crudă, oamenii se credeau miei şi se lăsau duşi la tăierea de păcate; seara,
se vedeau pe cer lehuze cu sînii grei, venind dinspre Calea Laptelui; pe la
porţi, el şi ea se sărutau - aşa spuneau unii - de fapt eu cred că schimbau
cuvinte în tăcere. Flămîndă, viaţa se începea ea pe ea din toate pările, numai
creioanele mele rămîneau neîncepute. Desenam şi acum cu degetul arătător,
ceruri, paseri, ape.
Americane, îmi spunea Costei, un cercel se poartă în ureche, la vedere,
nu în buzunarul de la piept, înţeleeeegi Nu înţeleg Costei! Începutul
Americane, începutul, ca să nu plîngi neînceputul! Ce ştii tu Costei, ce
Auzi! albgalver verben verben strunero.
Într-o zi, cutia mea cu creioane colorate albgalver verben verben
strunero a dispărut. Timpul cădea la picioarele mele cu gîtul întins. Învăţătorul
a întrebat clasa dacă are ştire de asemenea întîmplare. Da domnule
învăţător, eu le-am luat, a spus Nicolici; din caietele de pe bănci, se auzeau
petele de cerneală cum se usucă pe file; da domnule învăţător! prea strînse
în tocuri, peniţele Klaps se răzvrăteau în onduleuri de sineală; cerurile se
amestecau în călimări, cu paseri cu tot.
Treceţi prin faţa lui şi spuneţi-i ce aveţi de spus, a mai zis învăţătorul
nostru. Unul a spus - de ce Nicolici Altul - să nu mai stai în bancă
cu mine! Apoi a venit altul şi a spus: houle de culori! Şi atunci toţi copiii au
spus în cor, houle de culori, houle de culori!
Eu am spus - Nicolici, poţi să-mi dai tu creioanele înapoi, poţi
32