CLICK AICI - Primaria Mizil

Fereastra - 2013
68
strădania cu care erau presărate, păreau
aduse să dospească slujba, precum
aluatul, când i se adaugă un
amestec dintr-un cheag din alea
blestemate. Poate că de aceea, în
scurtul popas, făcut pentru pomenirea
mortului, oamenii tremurau ca
loviţi de răpăiturile unei ploi încrâncenate,
pornită a se slobozi din
nori de grindină, înfrigurându-i până
în măduva oaselor pe bieţii flămânzi,
care continuau să se ţină scai
de căruţa funerară, aşteptând clipa
râvnitei pomeni. Cu toată hămeseala
care făcea să li se audă maţele
gheorţăind, nu îşi înfrânau pornirile
potrivnice strâmbării slujbei oficiate
de către preot spre un tărâm pe cât
de misterios pe atât de străin. Valul
murmuielilor -, din care abia se puteau
desluşi vorbe în doi peri, ca
„Auzi-l, cum glăsuieşte, ca Iuda”…
„Da, de unde, ascultă mai bines să
vezi că glăsuieşte chiar cu Iuda, tocmesc
arginţii pentru sufletul sărmanului
Cedică” -, tot îngroşându-se
bodogăneala, pe măsură ce sporea
numărul celor cuprinşi de legănarea
tainică a alaiului, sporovăind
cu bărbiile îngropate în piept, ca, nu
cumva, să se dea de gol, păreau că se
întâlniseră să imite un joc de-al copiilor,
în care ieşea câştigător cel care
izbutea să facă în aşa fel încât, săşi
lase vorbele să se amestece în forfăiala
grupului, fără să i se poată ghici
numele…
Niciunul dintre cei adunaţi
în urma mortului nu ar fi vrut să fie
învinovaţit de stârnirea vacarmului.
Şi, totuşi, nu puteau să-şi înfrâneze
ispita ca, din când în când, să-şi verse
năduful.
„Auzi-l cum sare, din una
în alta, ca pitpalacul… nitam, nisam,
te pomeneşti că o dă pe vecernie…
sau utrenie… nici că-i pasă
de noi, amărâţii, care îl ascultăm şi
îl privim îndurători, ca zăbăucii… ar
fi bine s-o dea şi pe pricesne, că, şi
aşa, drumul până la cimitir e lung…
de le pricesne trece mai lesne la ale
pogribaniei, stâlci-i-s-ar limba cu care
îşi tot suge buzele, c-aşa i se mai
pungesc pe gură, de parcă i le-ar fi
uns preoteasa cu miere!”
Mârâielile se stingeau la fel
de iute cum se şi aprinseseră, lăsând
în urma lor pufneli pe care popa, oricât
de ascuţit ar fi avut auzul, nu lear
fi putut deosebi, dacă erau de râs
sau pur şi simplu oftaturi de durere
după cel mort, într-un fel de acompaniament
al văicărelilor şi plânsetelor
familiei îndoliate.
Prin dreptul porţii de la casa
Toloaicii, careva, ieşind de prin
porumbii din luncă cu o găleată cu
apă, prinde a stropi drumul, aşa cum
se obişnuieşte să fie întâmpinate numai
alaiurile paparudelor şi a trebuit
puţin timp până ce căruţul, cu sicriul
în care Cedică dormea împăcat, să-şi
poată continua călătoria pe ultimul
drum spre popasul de veci, din cimitirul
împrejmuit de curtea bisericii,
cu poarta deschisă chiar între pereţii
de scândură ai clopotniţei, din vârful
căreia, clopotul lovea cu dangătul
dogit, umflând zarea, în vreme ce
puhoiul mulţimii înainta şerpuind,
luând forma drumeagului pietruit,
într-o curgere anevoioasă, lăsând impresia
că lumea păşea mai mult în