CLICK AICI - Primaria Mizil

Fereastra - 2013
Luminiţa BURLACU
Formă şi idee
Sculptorul contemporan Henry Moore încerca
să pătrundă sensul şi specificul artei lui Constantin Brâncuşi
raportandu-se la inovaţiile formale ale acestuia:
„De la gotic încoace, sculptura europeană a fost năpădită
de muşchi, buruieni, tot soiul de excrescenţe care
au ascuns cu totul forma. A fost misiunea specială a lui Brancuşi de a ne scăpa
de această năpădire şi de a ne face din nou conştienţi de formă”.
Ceea ce realizează Brancuşi, însă, nu este doar o descoperire a formei
sub straturile de materie adăugată, decorativă, nu este doar revelarea
unor tipare, adică nu este o simplă stilizare. Sculptura sa cheamă în memorie
forma, într-adevăr, însă mecanismul prin care această formă ia naştere şi
poate fi recunoscută este mult mai subtil. Este vorba mai întai de naşterea
ideii din materie, aşa cum prima oară s-a născut Cuvântul şi abia apoi acesta
a ordonat haosul. Ideea este cea pe care o percepem şi ea pare să ordoneze
materia.
Sculptura lui Brancuşi detronează supremaţia văzului şi, paradoxal,
face apel la simţuri dintre cele mai îndepărtate de receptarea obişnuită
a operei sculpturale. Ea se poate pipăi, precum în cazul Sculpturii pentru
orbi, şi invită la desfătări tactile. Ea se poate, de asemenea, auzi. Cella Delavrancea
povestea că, văzand pentru prima oară (prin 1923 sau 1924) în atelierul
artistului o sculptură formată din zigzaguri, a recunoscut imediat forma,
după ce mai întai a auzit-o: „Păi, ăsta este Cucurigu-gagu”. Cocoşul
fusese recunoscut după stigătul său, căci intervalurile dintre zimţi făceau succesiuni
de cvarte muzicale. (v. Dan Grigorescu, Brancuşi, Editura Meridiane,
Bucureşti, 1980, p.38).
De altfel, nu sunt toate Păsările în văzduh brâncuşiene, aşa cum
le-a vrut artistul însuşi, nişte zboruri Nu pasărea o vedem, ci zborul ei despicând
aerul îl auzim, îl simţim. Recunoaştem mai întâi zborul
şi apoi pasărea. Mai întâi ideea şi apoi forma.
Există, bineînţeles, şi sculpturi în care ideea şi forma
ajung la un echilibru, disputandu-şi întâietatea: fiecare încearcă
să se impună prima receptării, însă răman într-o interdependenţă
ce creează atât sentimentul de familiar, cât şi pe
acela de necunoscut, de mister, în acelaşi timp. Este şi cazul
Măiestrelor sale, ce ni se descoperă de la început ca păsări,
dar nu numai atat. Ca şi în folclorul romanesc, măiasta nu es-
82
Antologie de cenaclu